Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Serviciul de Ambulanţă in pană de benzină


Lipsa fondurilor și datoriile acumulate de Serviciul de Ambulanță Vrancea ridică serioase semne de intrebare asupra bunei funcționări a acestui serviciu. in prezent, SAJ are datorii de peste 1 miliard de lei, dintre acestea, 240 milioane lei doar pentru benzină și motorină și alte 200 milioane lei la alte firme din județ. „Pentru că am rămas fără motorină EURO am cerut ajutorul DSP. intimplarea a făcut ca prefectul județului și directorul Dumitru să se prezinte la SAJ pentru un control medical, motivul fiind faptul că nu se simțeau bine. Cei doi au vizitat și dispeceratul SAJ după care s-a discutat despre situația actuală a serviciului. Prefectul George Băeșu și doctorul Constantin Dumitru au fost de acord ca in cel mai scurt timp să găsească soluții pentru a preveni o situație și mai delicată față de cea actuală”, ne-a declarat doctorul Mircea Stoenoiu, directorul SAJ. Acesta a mai precizat că activitatea Serviciului va putea continua pină pe data de 10 martie a.c., cind SAJ va primi avansul pe luna martie. Conform normelor metodologice de aplicare ale contractului cadru, ar trebui ca la avansul pe luna martie, SAJ să primească in plus 20% față de fondul care ar trebui dat de CJAS, așa cum este prevăzut pentru lunile de iarnă. „Noi am calculat că pentru a fi rentabili, avem nevoiue de 550-600.000 lei pe solicitare, dar cred că nu vom primi acești bani”, a mai declarat directorul SAJ. in cursul zilei de ieri, Serviciul de Ambulanță a primit din partea CJAS suma de 200 milioane de lei, cu care, așa cum a mai declarat doctorul Stoenoiu, se vor plăti o parte din datoriile la carburanți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?