Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Cu o restanţă de 10 milioane de euro Enet a doborit recordul la datorii


Datoria Enet SA Focșani, producătorul local de energie termică către Distrigaz Sud, a depășit 10 milioane de euro, potrivit datelor furnizorului de gaz. Convertită in lei suma inseamnă aproximativ 335 miliarde lei și reprezintă cea mai mare datorie pe care a avut-o vreodată o societate de interes local către alt furnizor de utilități publice. „Enet SA este monitorizată direct de către București, unde se iau și deciziile care privesc această societate”, ne-a spus Vasile Drăghici, directorul Distrigaz Vrancea. in momentul de față ENET SA Focșani datorează Distrigaz aproximativ 200 de miliarde de lei, fără a fi calculate penalitățile și majorările de intirziere. Enet a incercat să obțină radierea unei părți a datoriei, mai exact a jumătate din penalități, cu ajutorul Ordonanței 57/ 2002, care prevede diminuarea și chiar iradierea majorărilor și penalităților in cazul unităților de interes public, funcție insă de anumiți indicatori. Pentru a beneficia de o reducere de 50% din cuantumul penalităților și majorărilor de intirziere, Enet trebuia să respecte citeva condiții draconice intre care consolidarea in euro a datoriilor, plata la timp a facturilor lunare, a ratei din datoria veche și a unui fond de garanție, fapt imposibil de realizat și care a dus la ratarea oportunității. „Distrigaz ne-a cerut constituirea unui fond de garanție de 16 miliarde lei, bani pe care nu ii aveam. in privința sumei de 10 milioane de euro pot să vă spun că este vorba despre datoria istorică, care a fost preluată de la CUP”, ne-a declarat Valter Popescu, directorul general al Enet SA. Demn de amintit este faptul că, de la inceputul anului și pină acum producătorul local de energie termică a achitat gaze in valoare de peste 160 miliarde lei. O parte importantă a restanțelor ar putea fi plătită dacă ar recupera datoriile neachitate de bugetari, cel mai mult avind de plată administrația locală cu peste 110 miliarde de lei in contul debitelor unităților bugetare, ajutoarele pentru căldură acordate populației in ultimii doi ani și subvenția la prețul gigacaloriei precum și a celor 27 miliarde de lei datorați de populație. „Vom discuta in Consiliul Local despre debranșări” De altfel, in această perioadă, atit Enet cit și Primăria Focșani sint sufocate de cereri de debranșare venite din partea populației cu venituri reduse, motivul fiind imposibilitatea achitării facturilor la incălzire. „Suma este cunoscută de noi și nu reprezintă o noutate. Totuși trebuie să spunem că Enet și-a plătit factura curentă la gaz restul fiind vechea problemă a datoriei istorice. in privința cererilor de debranșare vom discuta in Consiliul Local dacă este acceptabilă această posibilitate, in anumite condiții”, a afirmat și primarul Decebal Bacinschi. La această oră Enet SA Focșani ocupă un alarmant loc patru in topul celor mai mari datornici ai Distrigaz Sud cap de listă fiind Termoelectrica București care a ajuns să aibă o restanță de 640,5 miliarde lei urmată de SC Turnu SA, Turnu Măgurele cu 492 miliarde lei. Demn de amintit este faptul că, dintre primele patru doar Termoelectrica și Enet sint firme care furnizează utilități publice in București respectiv Focșani, ceea ce inseamnă că, dacă luăm in considerare doar categoria regiilor sau societăților comerciale de interes local, Enet se situează pe locul doi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?