Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Secţia ATI la un pas de colaps


Activitatea celei mai moderne secții din Spitalul Județean -secția de Anestezie și Terapie Intensivă este pusă sub semnul intrebării, datorită lipsei unor materiale sanitare. Lipsa reactivilor pentru analizorul secției este deja o problemă veche insă, mai nou, chiar și substanțele chimice pentru determinarea grupelor de singe ale bolnavilor sint pe sfirșite fapt care va duce la inchiderea secției, conform doctorului Cirstea. „Mai avem seruri doar pentru cel mult 10 determinări, după care nu se mai pot face transfuzii. Am incercat să procurăm, dar pină acum nu am reușit, din cauză că nu sint bani. Peste cel mult trei zile, sint obligat să inchid laboratorul de transfuzii”, ne-a declarat Mihail Cirstea, șeful ATI. Contactat de reporterii noștri doctorul Gheorghe Bercea, șeful Caseie Județene de Asigurări de Sănătate Vrancea ne-a declarat: „Noi, ca și Casă Județeană de Asigurări de Sănătate, incercăm pe tot posibilul să rezolvăm situația plăților pe care le are de efectuat Spitalul Județean. Vreau să menționez că suma primită in urma ultimei modificări de buget, cu toate că a fost mică, ea a fost una dintre cele mai mari de pe zona Moldovei. Am făcut mai multe demersuri pe lingă Casa Națională și, in citeva zile, se va mai primi o sumă de bani, din care o parte o vom direcționa și către secția ATI in vederea achiziționării serurilor de care are nevoie. in concluzie situația Laboratorului se va remedia in curind”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?