Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Recidivist injunghiat de colegii de pahar


Ion Ciobotaru, in virstă de 43 de ani, din Străoane, a fost internat la Spitalul Județean după ce a fost victima unei agresiuni. Bărbatul, care a fost eliberat din Penitenciarul Mindrești pe 25 octombrie a.c., a consumat băuturi alcoolice in compania unor prieteni. Pentru că un litru de vin nu i se părea suficient, omul a considerat că ar fi bine să treacă și pe la casa fraților Enache pentru a-și satisface setea puternică. „Cind am intrat, cei trei frați erau la masă și beau. Nu știu de ce, dar poate că am spus ceva ce nu le-a convenit și Ion m-a lovit cu cuțitul in burtă, după care cei trei m-au aruncat in curte, unde am fost luat la bătaie cu o scindură”, ne-a declarat Ion Ciobotaru. După acest tratament, frații Enache l-au luat pur și simplu pe Ion și l-au aruncat in șanțul șoselei. Norocul omului a fost că a fost zărit de cițiva trecători, care au oprit imediat o mașină pentru a-l transportat la spital. Ajuns pe secția Anestezie și Terapie Intensivă, victima a fost imediat operată, starea sa fiind stabilă. Ion Ciobotaru a spus că va face totul pentru ca cel care a băgat cuțitul in el, să ajungă la inchisoare. Plin de tatuaje pe tot corpul Acest loc ii este binecunoscut, bărbatul fiind oaspetele Penitenciarului Mindrești, pină de curind, pentru trei ani, in urma unui furt din avutul privat. Aici Ion a făcut din tatuaj o adevărată pasiune, cuvintul „LUX”, avindu-l tatuat chiar și pe penis. Aflat pe patul spitalului, fostul pușcăriaș și-a adus aminte cit de dură a fost viața după gratii. „Doar cei cu mușchi o duc bine acolo. Nu se fac prietenii acolo, și pentru mulți, inchisoarea nu este un loc de educare, ci ii inrăiește și mai mult. Multe lovituri (spargeri n.r.) sint stabilite chiar din timpul detenției. Pentru mine acesta a devenit cel mai urit loc posibil”, ne-a mai spus Ion Ciobotaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?