Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Serialul ‘The Crown’ îşi propune să prezinte cu demnitate ultimele zile ale prinţesei Diana

Interpretarea rolului prinţesei Diana în serialul „The Crown” timp de două sezoane i-a creat actriţei Elizabeth Debicki sentimentul responsabilităţii de a fi cât mai autentică în faţa numeroaselor persoane care venerează familia regală britanică, transmite miercuri Reuters. „Există un sentiment profund de tragedie prezent în corpul tău atunci când interpretezi acea parte a poveştii”, a declarat Debicki într-un interviu acordat Reuters. „Însă, după ce l-am vizionat, ceea ce am făcut recent, şi în timp ce se derula genericul, m-am gândit că am adus pe ecran un lucru cu adevărat serios”, a adăugat ea.

Cel de-al şaselea şi ultimul sezon al serialului „The Crown”, alcătuit din două părţi, explorează ultimele zile ale prinţesei Diana, înainte de a pieri într-un accident de maşină. Ultimul sezon are premiera pe Netflix la 16 noiembrie. Dramă istorică, serialul premiat cu Emmy, creat de Peter Morgan, relatează povestea domniei reginei Elisabeta a II-a pe fundalul diferitelor drame regale. Debicki este de părere că efortul de a se lăsa „în voia sorţii” şi de a nu se mai „observa” pe ei înşişi în timpul filmărilor la acest serial a fost o experienţă comună trăită de actorii din „The Crown”.

Presiunea de a surprinde familia regală britanică a fost intensă, mai ales în momentele în care era descrisă pierderea unei prinţese de care mulţi se simt încă legaţi, a povestit ea. „Da, am lăsat acolo, pe ecran, toate bucăţile din noi pentru că nu merită nimic mai puţin de atât”, a precizat Debicki. În mod similar, în opinia lui Khalid Abdalla – care joacă rolul lui Dodi Fayed, fiul miliardarului egiptean Mohamed al-Fayed, care avea o relaţie romantică cu prinţesa Diana – filmările alături de Debicki au reprezentat o responsabilitate uriaşă. „Procesul de a face acest lucru împreună a fost tot ceea ce ţi-ai putea dori de la o colaborare”, a declarat el. Potrivit spuselor sale, pierderea prinţesei Diana continuă să reprezinte o „traumă culturală” pentru „milioane de oameni din întreaga lume”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?