Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749
Ediția: Vineri 1 noiembrie 2024 Nr. 6749

Scandal cu cuțite la Biliești! Doi bărbați au ajuns la spital

În cursul nopții trecute, la ora 02:28, dispeceratul IPJ Vrancea a primit o sesizare prin SNUAU 112, despre faptul că un bărbat a fost victima unei agresiuni care a avut loc în comuna Biliești.

Echipajul de poliție care a intevenit la fața locului cu operativitate, a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă.

Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 68 de ani, ar fi intrat în curtea locuinței apelantului, un bărbat de aceeași vârstă, având asupra sa un obiect tăietor cu care l-ar fi lovit în zona capului.

Cei doi bărbați prezentau leziuni la nivelul capului, fiind preluați de ambulanță și transportați la spital.

Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vrancea.

În această fază a cercetărilor, persoana bănuită se află internată la o unitate medicală de specialitate.

Biroul de presă al IPJ Vrancea

foto cu rol de prezentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?