Secţia de şah a CSM Focşani 2007 a organizat pentru copiii şi juniorii U14 care se pregătesc la acest club competiţia „FĂURAR”. Participanţii au fost împărţiţi în două grupe valorice, indiferent de vârstă, care s-au întrecut în două turnee distincte.
Turneul A rezervat avansaţilor a fost câştigat cu 5,5 puncte de Oţelea-Antonesi Mihai care în ultimul timp a demonstrat o formă deosebită. Acestuia i-au urmat la egalitate cu câte 5 puncte Mustăţea Eduard-Ştefan, Mălureanu Andrei şi Olariu Darius-Andrei.
Turneul B rezervat iniţiaţilor şi începătorilor în curs de iniţiere a fost câştigat detaşat de Stănescu Rareş-Petru cu 10 puncte, urmat de Manolache Alexandru-Eduard cu 8,5 puncte, Hagiu Ştefan cu 7,5 puncte şi Necula Alex cu 7 puncte.
S-au mai remarcat, de la ambele turnee, în ordine alfabetică: Bocu David, Bocu Mihail, Bogiu Mateo-Andrei, Chitiu Petru, Dragomir Flavia, Hagiu Dimitrie, Hagiu Nectaria, Lemnaru Ştefan, Mihai Alexandru-Gabriel, Nicolae Vlad,Ostafi Nicolas şi Robu Patrik.
Organizatorii celor două turnee au fost şeful secţiei de şah Mihai Strîmbu şi instructorul Anton Soare.