Un fapt de viață, cu caracter privat: înaintea jocului tur din finala Superligii Altdorf Tehnik, antrenorul Dumbrăveniului, profesorul Daniel Bănică mi-a spus că are probleme de lot, în special la mijlocul terenului unde valorosul Emilian Chivu s-ar putea să nu joace pentru că este lângă tatăul său, grav bolnav.
Un fapt de sport, cu caracter public: la începutul meciului de la Mircești, în primul 11 al Euromaniei era Emilian Chivu care avea să joace foarte bine și să/și conducă echipa spre o victorie impresionantă! La puține zile după aceea, profesorul Daniel Bănică m-a rugat să public un anunț de condoleanțe în numele echipei și al conducerii pentru colegul Emilian Chivu al cărui tată please la cele veșnice .
Un alt treilea fapt de viață, tot cu caracter public: înaintea începerii returului finalei, pe terenul din Dumbrăveni, cele două echipe și toți cei de față au ținut un moment de reculegere. Pentru tatăl lui Emilian Chivu alături de care au vrut să fie într-o durere a cărei adâncime o știe doar cel ce-o trăiește! Iar Chivu a fost din nou determinant în victoria care a dat rotunjime titlului de campioană a județului câștigat de formația din Dumbrăveni.
Numitorul comun al celor trei fapte de viață este Emilian Chivu. L-am cunoscut ca fotbalist care a făcut totul ca un profesionist atâta vreme cât a jucat într-o echipă de campionat la iarbă. Același profesionist a fost și ca jucător de futsal în jurul căruia era construită o echipă. Și ca jucător de minifotbal ajuns să reprezinte România la Campionat Mondial. Profesionist a fost și atunci când nu a răspuns chemării de revenire la futsal. Probabil știa că nu i se poate dedica așa cum o făcuse altădată. Nu știu cum este ca lucrător la ISU Vrancea, dar nu am nici o îndoială că este la fel de profesionist!
Dar mai cu seamă profesionist a fost când a avut bărbăția să treacă treacă peste durere și să-și onoreze angajamentul de jucător de fotbal la o echipă, fie ea și de Liga a IV-a și față de un grup de colegi care i-au răspuns cu un gest de aceeași valoare!