Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

Mureş: Un luptător în cadrul SAS a salvat din faţa unui tren o femeie care voia să se sinucidă

Un luptător în cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale (SAS) Mureş, agent şef principal Moldovan Vasile, care se afla în timpul liber, a reuşit, miercuri, să salveze, în ultima clipă, viaţa unei femei care intenţiona să se sinucidă. „Agent şef principal Moldovan Vasile, luptător în cadrul S.A.S. Mureş, se afla în timpul liber, când, dintr-odată, a fost abordat de către o persoană, care, foarte agitată, i-a cerut ajutorul: ‘Vă rog să mă ajutaţi! Pe calea ferată este o femeie cu intenţii suicidale!’. Colegul nostru nu a stat pe gânduri şi a intervenit de urgenţă, ridicând persoana dintre şine, cu toate că aceasta s-a opus. Imediat a şi trecut un tren”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă. După ce femeia a fost scoasă din zona de pericol, s-a apelat Dispeceratul 112 şi a fost preluată de ambulanţă. „Un om ‘potrivit’, la un moment de cumpănă în viaţa altei persoane, poate face diferenţa.Vasile a salvat viaţa unei femei”, a mai menţionat IPJ Mureş, în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?