Sarcina antrenează importante modificări în creier, care persistă cel puțin doi ani după naștere și care ar permite pregătirea mamei pentru exigențele îngrijirii bebelușului, potrivit unui studiu dat publicității luni, relatează AFP. Aceste schimbări în structura și funcțiile cerebrale se produc în regiuni care sunt implicate în interacțiuni sociale precum percepția și interpretarea dorințelor, emoțiilor, intențiilor și dispoziției proprii sau a altei persoane, potrivit revistei specializate Nature Neurosciences.
Sarcina este însoțită de schimbări fiziologice și fizice drastice în corp din cauza activității hormonale puternice. Schimbări la nivelul creierului legate de activitatea hormonală au fost observate și în timpul pubertății, dar nu cele care apar după o sarcină. Pentru studiu, Elseline Hoekzema, din cadrul unității de cercetare a științelor cognitive din departamentul de psihiatrie și medicină legală a Universității din Barcelona, și colegii săi au analizat cu ajutorul imagisticii medicale, înainte și după sarcină, 25 de femei, devenite mame pentru prima dată, pentru a observa schimbările structurale produse de sarcină în materia cenușie a creierelor lor.
Prin comparație cu creierele a 19 tați, 17 bărbați fără copii și 20 de femei care nu au născut niciodată, femeile însărcinate cu primul copil au prezentat o reducere a materiei cenușii în regiunile asociate cu aptitudinile sociale. Acestea sunt aptitudini care prezintă deficiențe în anumite patologii precum schizofrenia și autismul. Autorii studiului au observat o creștere a activității neurale în unele dintre aceste regiuni cerebrale modificate de sarcină atunci când le-au arătat mamelor fotografii ale propriilor copii.
În final, o ședință de imagistică medicală a permis să se constate că aproape toate aceste reduceri de materie cenușie se mențin la mamele care au avut primul copil aproape doi ani după naștere, cu excepția unei recuperări parțiale a volumului de materie cenușie în hipocampus, regiune asociată cu memoria. Autorii cercetării sugerează că schimbările pot pregăti mama pentru exigențele sociale ale maternității iminente.
Acest model de schimbări structurale ar putea fi, de asemenea, utilizat pentru a distinge între creierele femeilor care au născut și cele ale femeilor care nu au făcut-o, precum și pentru a prezice calitatea atașamentului mamelor de bebelușii lor în perioada post-partum, subliniază revista.