Salvamontiștii din stațiunea prahoveană Bușteni au recuperat, duminică noaptea, din Munții Bucegi, cinci tineri care au greșit traseul și care erau pe punctul de a cădea intr-o prăpastie. Potrivit șefului Echipei Salvamont Bușteni, Florin Vintilă, cei cinci tineri, care făceau parte dintr-un grup mai mare, au plecat duminică seara de la Cabana Caraiman cu gindul de a cobori pe Valea Jepilor, insă din greșeală au intrat pe un alt traseu mai dificil, Valea Babei, nemarcat și interzis turiștilor. „Era noapte, era gheață, iar cind și-au dat seama că s-au rătăcit tinerii s-au oprit la foarte mică distanță de o săritoare de aproximativ 15-20 de metri. Dacă ar fi căzut in prăpastie, ar fi fost morți” a declarat Vintilă. Åeful Echipei Salvamont a precizat că tinerii – două fete și trei băieți – au solicitat, printr-un telefon mobil, ajutorul salvatorilor montani, șase dintre aceștia și doi jandarmi montani plecind duminică, in jurul orei 18.30, in căutarea lor. Acțiunea de salvare a durat in jur de șase ore din cauza gheții și a ninsorii, cei cinci tineri fiind coboriți in siguranță in Bușteni. Florin Vintilă a mai spus că aceștia nu erau echipați corespunzător condițiilor de iarnă și i-a sfătuit de turiști să nu plece nepregătiți in drumeții montane.