272 de cadre didactice vrîncene vor primi salarii mai mari cu 16% față de salariul de bază. Consiliul de Administrație din cadrul Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ) a validat 272 gradații de merit din totalul de 287 de dosare depuse. Potrivit reprezentanților ISJ, 50 a fost punctajul minim de acordare a gradațiilor. Inspectorul general Iordache Bostan a afirmat că, în acest an, numărul dascălilor care au primit gradație de merit este mai mare decît în anii trecuți. Mai mult, el a subliniat că, dacă ar fi fost mai mulți candidați cu dosare valide, s-ar mai fi acordat și alte gradații. „Dacă am fi avut candidați mai mulți cu punctaj minim am fi acordat mai multe gradații de merit. Am făcut o economie de 96 de gradații deoarece numărul concurenților a fost mai mic decît numărul gradațiilor”, a afirmat Iordache Bostan, șeful ISJ Vrancea.