E cel mai frumos, e cel mai bun și cel mai deștept! E copilul tău, iar noi vrem să ți-l facem vedetă! Mai întâi vrem să-l cunoaștem, așa că trimite-ne o fotografie și spune-ne câteva cuvinte despre el la adresa de mail: redactie@monitorulvn.ro. Fotografiile vor fi publicate în ziar în ordinea sosirii pe mail, după care pot fi vizualizate și pe site-ul www.monitorulvn.ro.
Mămici și tătici, bunici, vecini, frați și surori, intrați pe site-ul www.monitorulvn.ro, la rubrica „COPILUL ZILEI”, și votați copilul preferat! Lunar, cel care adună cele mai multe voturi, va primi un cadou surpriză, adaptat vârstei pe care o are. Premierea câștigătorilor va avea loc în prima zi a lunii următoare.
Astăzi o vom cunoaște pe Georgiana Dragomir, care s-a prezentat cititorilor cotidianului „Monitorul de Vrancea” astfel: „Georgiana s-a născut pe 4 februarie, într-o zi cu viscol și un ger cumplit. Este al doilea îngeraș trimis de Dumnezeu în familia noastră. Georgiana este o fetiță veselă, cuminte, prietenoasă, are părul ondulat, de culoare șaten și ochi verzi. Îi place să danseze, să cânte, să coloreze, dar mai ales să fie elegantă”.