Călțunașul, condurul-doamnei sau nemțoaica, este o plantă decorativă cățărătoare cu flori viu colorate, întâlnită de la începutul anotimpului cald până la sfârșitul toamnei. Alăturarea dintre varietatea cu flori portocalii, galbene, roșii sau albe și verdele crud al gazonului contribuie întotdeauna la obținerea unui efect vizual remarcabil. Pe cât este de frumoasă, pe atât este de facilă îngrijirea sa, dând satisfacție până și celor mai lipsiți de experiență grădinări. Preferințele călțunașilor se rezumă la o iluminare bună și la un sol fertil bine drenat. Este bine de știut că amplasarea în umbră parțială nu compromite definitiv planta, dar stimulează mai degrabă dezvoltarea frunzelor decât a florilor.
Călțunașii se înmulțesc primăvara prin semințe culese în prealabil de la flori, când acestea s-au uscat și se desprind ușor. Semințele se plantează la începutul lunii mai, la circa 30 centimetri una de cealaltă. Dacă este vorba despre un soi cățărător, distanța dintre ele trebuie să fie dublă.
Călțunașul este totodată o plantă comestibilă, care împărtășește ceva din parfumul aromat al anasonului. Frunzele și florile se pot folosi în salate, dar numai dacă nu au fost stropite cu soluții chimice. Frunzele au un gust picant și merg bine la sandwich-uri și salate de frunze combinate.
Părțile aeriene ale plantei conțin elemente cu acțiune antibacteriană pe un spectru larg de microorga-nisme. În caz de conjunctivită și de alte afecțiuni oculare, ce presupun procese inflamatoare de sorginte microbiană, se recomandă spălarea ochilor cu o infuzie concentrată, preaparată din 2 linguri de plantă uscată la 250 ml apă clocotită, lăsată acoperită timp de 10 minute.