Ediția: Marți 20 mai 2025 Nr. 6881
Ediția: Marți 20 mai 2025 Nr. 6881

ULTIMA ORĂ! Euro a ajuns la un maxim istoric și a trecut pragul psihologic de 5 lei

Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei, înregistrând un maxim istoric.

De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,4517 lei, în creștere cu 6,14 bani (+1,40%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,3903 lei.

Moneda națională s-a depreciat și în raport cu francul elvețian, calculat de BNR la 5,3932 lei, în creștere cu 6,54 bani (1,23%), față de 5,3278 lei, cotația anterioară.

Gramul de aur s-a scumpit până la valoarea de 483,5504 lei, de la 466,0411 lei, în ședința precedentă.

Suciu (BNR): A apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ

Banca Națională a României (BNR) a atras lichiditatea din piață după ce intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ, ceea ce a condus la creșterea dobânzilor, a declarat marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

În ultima perioadă a apărut o schimbare importantă pe piața valutară. Intrările de capital au scăzut, iar ieșirile au crescut semnificativ. În consecință, pentru a tempera aceste mișcări a trebuit atrasă lichiditatea din piață și dobânzile au crescut. BNR va căuta un optim pentru această situație’, a explicat Dan Suciu.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marți la 6,08% pe an, de la 5,90% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de BNR.

Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 6,16%, de la 6%, luni, iar ROBOR la 12 luni la 6,23%, de la 6,09%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?