Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884
Ediția: Vineri 23 mai 2025 Nr. 6884

ULTIMA ORĂ! Elena Lasconi și-a anunțat demisia de la președinția USR

Elena Lasconi și-a anunțat, luni dimineața, demisia din funcția de președinte al Uniunii Salvați România (USR).

Potrivit unui comunicat de presă, decizia vine ‘în urma unei perioade marcate de provocări politice și personale, iar gestul a fost asumat cu responsabilitate și încredere în viitorul USR și al României’.

‘A venit momentul unei decizii grele. Demisionez din funcția de președinte USR. Așa consider că este corect, firesc și bine în acest moment. Demisionez cu inima împăcată că în ultimul an am făcut tot ce a ținut de mine pentru ca România să fie mai bine’, a declarat Elena Lasconi, citată în comunicat. 

Ea și-a subliniat ‘angajamentul față de valorile care au stat la baza fondării USR’ și a reafirmat ‘sprijinul pentru continuarea luptei împotriva corupției și pentru o Românie dreaptă și modernă’.

‘Am făcut, spun eu, tot ceea ce era corect pentru un om care și-a dorit ca USR să fie total altceva decât vechea clasă politică. Am luptat cu toată puterea mea cu un sistem putred, corupt, care ne ține captivi de 35 de ani. Poate am făcut și greșeli în acest parcurs, dar niciodată nu am abandonat buna-credință și am speranța că, împreună, începând de anul trecut, am reușit să creăm fisuri în acest sistem’, a susținut Lasconi.

Elena Lasconi le-a mulțumit colegilor din partid, susținătorilor și tuturor celor care i-au fost alături în acest parcurs.

‘Vă mulțumesc din suflet pentru că mi-ați arătat încredere, respect, susținere. Și mă refer la voi, colegii mei din USR, la voi, susținători, voluntari, oameni pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar care au crezut în mine’, a transmis Lasconi.

Conform comunicatului, fostul președinte USR anunță că ‘va rămâne activă în viața publică și în efortul de schimbare a clasei politice vechi și dedicată serviciului public’.

‘Vă puteți baza pe mine că rămân la fel de determinată să ajut cu toată puterea orice demers care ne va face să scăpăm de un sistem ticălos. Am speranța, și sper că o aveți și voi, că împreună vom reuși să dăm țării noastre ceea ce merită: un viitor bun, spre Vest, fără corupție’, a conchis Elena Lasconi. 

Prim-vicepreședintele USR, Dominic Fritz, va prelua interimar conducerea partidului, după demisia Elenei Lasconi, a anunțat, luni, liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu.

El a precizat, pentru Digi 24, că mesajul transmis de Elena Lasconi, care și-a anunțat demisia de la conducerea USR, este unul ‘normal’.

Moșteanu a menționat că, în acest moment, USR se concentrează asupra alegerilor din 18 mai și a susținerii lui Nicușor Dan, pentru a menține ‘parcursul pro-european’ al României. El a confirmat că pe data de 21 iunie ar urma să aibă loc un Congres al USR.

‘E un Congres convocat la cererea a 21 de filiale. Este deja convocat. Trebuie să alegem Comisiile de cenzori și de arbitraj. Sunt două comisii importante pentru funcționarea partidului, care sunt ieșite din termen. Noi ne așteptam să fie terminate alegerile prezidențiale anul trecut și am mai prelungit niște mandate. (…) Dar, nu este acesta focusul acum. Viața noastră este concentrată pe ziua de 18 mai’, a transmis liderul deputaților USR.

N.R. Elena-Valerica Lasconi a obținut doar 2,68 % dintre voturile exprimate în țară. Comitetul Politic Național al USR se întrunește luni după-amiază, de la ora 17.00, potrivit unor surse Digi24, pentru a valida susținerea lui Nicușor Dan în turul al doilea al al alegerilor prezidențiale, care va avea loc în 18 mai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?