Elevii care urmează cursurile gimnaziale ale Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu vor beneficia de pachete alimentare începând de luna viitoare și până în mai 2026. Pachetul alimentar este oferit ca parte dintr-un program implementat de unitatea de învățământ, „Progresăm prin învățare și activități extrașcolare”, finanțat prin PNRR, în cadrul Schemei de Granturi PNRAS.
„Școala noastră, în calitate de beneficiar al programului PNRAS, desfășoară (…) demersurile necesare pentru realizarea și implementarea la nivelul unității a activităților „Activități de prevenire, intervenție și compensare”, prin dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice din învățământul gimnazial în vederea prevenirii și reducerii abandonului școlar prin implementarea unor strategii integrate de identificare timpurie a riscurilor și intervenție personalizată”, se explică pe scurt în caietul de sarcini.
Așa că elevii de gimnaziu, ca grup țintă, vor beneficia de pachetele alimentare, constând într-un sandviș și un fruct, valoarea estimată fiind de 198.071 lei. Costul a fost calculat pentru 13.031 de pachete alimentare, timp de un an, acest tip de sprijin fiind considerat esențial „pentru sprijinirea accesului la educație al tuturor copiilor prin crearea motivației pentru studiu, menținerea echilibrului socioemoțional, întărirea stării de bine și oferirea unei alimentații sănătoase, care să susțină învățarea”.
De aceea, pachetul alimentar trebuie să conțină produse de panificație, produse din carne și/ sau brânzeturi derivate din lapte, plus legume, dar și desertul, constând într-un fruct proaspăt, urmând a se evita merele, „deoarece elevii beneficiază de acestea prin Programul pentru școli al României”.
Anterior, în cadrul aceluiași proiect, Liceul Tehnologic din Panciu a demarat achiziția de echipamente IT, deoarece unitatea „nu deține în totalitate, pentru ciclul gimnazial, săli de clasă digitalizate, dotate cu table interactive, capabile să ofere o soluție completă, integrată (…)”.
Este vorba despre table interactive cu suporturi, laptopuri, un aparat foto cu obiectiv separat și trepied, microfon pentru DSLR și tonere. Iar acestea, odată achiziționate, „vor putea fi transferate și utilizate de către generațiile următoare de elevi, în vederea experiențelor de învățare digitală, a formării în spiritul noilor tehnologii, a comunicării eficiente între aceștia și zona conducerii, pentru gestiunea documentelor școlare, activităților extrașcolare sau alte proiecte ce vor fi implementate de către unitatea de învățământ”.