Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898
Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

VIDEO! Președintele Halici: CJ Vrancea nu poate prelua CSM și nici nu poate finanța una sau mai multe din secțiile acestuia, sunt angajamente asumate de Primăria Focșani

Sursă video: Facebook Consiliul Județean Vrancea

Consiliul Județean Vrancea nu poate prelua Clubul Sportiv Municipal (CSM) și nici nu poate finanța una sau mai multe din secțiile acestuia, deoarece sunt angajamente pe care și le-a asumat Primăria Focșani, a declarat președintele Nicușor Halici în cadrul unei conferințe de presă. Acesta a susținut că răspunde unor afirmații „ce nu corespund realității“ și care au fost făcute în spațiul public de oficiali ai municipalității, inclusiv de primarul Cristi Misăilă.

Nicușor Halici susține că a avut mai multe discuții și comunicări oficiale cu primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, referitoare la finanțarea CSM, însă cheltuielile care i-au fost prezentate nu corespund cu realitatea.

„În discuțiile avute mi s-a spus că pentru secția de fotbal necesarul este undeva la 3 milioane de lei, ca să constat după aceea, din documente, că este vorba de 5,5 milioane de lei. CSA Steaua București, care e pe locul 2 în Liga a II-a, are un buget de 9 milioane de euro dar și rezultate foarte bune. Însă, echipa de fotbal de la Focșani înțeleg că retrogradează din această ligă din cauza rezultatelor slabe. Că finanțare au avut până acum. Contractele încheiate de o entitate nu pot fi transferate sau împărțite cu o altă entitate care nu a fost parte la semnarea acelor angajamente“, a explicat Nicușor Halici. El a precizat că la Secția de Handbal cheltuielile sunt mult mai mari, de aproape 7,2 milioane de lei, dar și aici echipa a fost în pragul retrogradării.

Nicușor Halici a mai precizat că administrația județeană nu dispune de sumele necesare pentru a susține un club sportiv sau o secție din acest club deoarece bugetul este mult subdimensionat față de nevoi, mai exact față de necesarul pentru continuarea unor investiții în infrastructură, care sunt absolut necesare.
„La acest moment Consiliul Județean Vrancea nu are un buget care să-i permită să susțină un club sportiv sau o secție din cadrul clubului. Necesarul bugetar la nivelul județului este acoperit doar în proporție de 15-20 la sută și raportat la necesarul de investiții. Că vorbim de cei peste 204 kilometri de drumuri județene pietruite, că vorbim de spitalul județean, de campusul universitar, că vorbim de poduri care sunt în risc, toate aceste elemente de infrastructură necesită finanțare“, a arătat Nicușor Halici.

Acesta a anunțat că în perioada următoare va lansa un sondaj public în care să îi întrebe pe vrânceni pe ce anume doresc să fie cheltuiți banii.
„Voi lansa în perioada următoare un sondaj la nivelul județului în care îi voi întreba pe vrânceni ce consideră că ar trebui să facem în județul Vrancea pentru a-l dezvolta tot mai mult. Dacă din rezultate reiese că vrâncenii doresc să investim în sportul de performanță în defavoarea drumurilor, a investițiilor în apă, canal, poduri, spital, atunci mă voi supune dorinței vrâncenilor“, a precizat Halici.

El a mai prezentat o serie de contracte cu valori considerate foarte mari, mai ales că nu au fost înregistrate rezultatele scontate. Nicușor Halici a dat ca exemplu persoane din cadrul secțiilor care beneficiază de salarii de 3800 euro net, cazare, mâncare, diurnă, bilete de avion, etc.
„Este vorba de sume care frizează bunul simț și aici mă refer la valoarea unor contracte cu sume mari. Avem contract la Secția de Handbal cu 3800 de euro sumă netă, adică undeva la aproape 7000 de euro brut. Plus două bilete dus-întors Turcia, pe sezon. Plus două mese pe zi, plus cazare. Și exemplele pot continua. Este mai mult decât un afront adus vrâncenilor“, a mai susținut Nicușor Halici.

Acesta a adus în discuție și problema Stadionului Tineretului la care municipalitatea a renunțat fără a anunța însă și administrația județeană. Nicușor Halici a arătat că acest stadion a fost dat în administrarea Primăriei Focșani încă din anul 2004, iar în tot acest timp nu s-a făcut nimic pentru îmbunătățirea sau menținerea bunurilor existente pe acest stadion. Administrația județeană a prezentat un set de fotografii în care se poate vedea starea jalnică în care se află acest stadion.
„După 20 de ani de administrare, Stadionul Tineretului arată jalnic și renunțăm la el. Am avut bani pentru sportivi, pentru tot felul de mese și cantonamente, care sunt necesare, dar nu am avut bani măcar să-l întreținem, să dăm cu mătura, să ținem în limita bunului simț un bun care ți-a fost dat cu titlul gratuit spre folosință”, a spus Halici referindu-se la administrația publică a municipiului. „Este un obiectiv care a fost depus spre finanțare la Guvernul României, în anul 2015, și ulterior depus la Compania Națională de Investiții. Am solicitat celor de la CNI să ne spună dacă poate fi acordată această finațare. Ar trebui întrebați cei care au fost înaintea mea de ce nu au reușit să obțină această finanțare“, a mai spus președintele Nicușor Halici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?