Ediția: Marți 18 martie 2025 Nr. 6837
Ediția: Marți 18 martie 2025 Nr. 6837

VIDEO! Grindeanu: Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 2 al autostrăzii Focșani- Bacău a ajuns la 42%

            Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 2 al autostrăzii Focșani- Bacău (A7) a ajuns la 42%, astfel că până la finalul anului 2025 vom putea circula pe mai mult de 240 km de autostradă, dacă se va păstra ritmul actual de lucru, a anunțat, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. ‘Pentru construcția celor 38,78 km ai acestui lot, antreprenorul este mobilizat în șantier cu 280 de muncitori și 200 de utilaje. În prezent, stadiul fizic pe Lotul 2 este de 42%. Dacă se va păstra ritmul actual de lucru și pe acest șantier, la finalul anului 2025 vom putea circula pe mai mult de 240 km de autostradă, de la nodul Dumbrava (Ploiești) până la Bacău’, a scris Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

            Potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol, muncitorii execută în prezent lucrări la structuri (poduri și podețe) și terasamente. ‘Mobilizare bună pe lotul 2 (Domnești Târg – Răcăciuni) al autostrăzii Focșani- Bacău (A7)! Constructorul român (Spedition UMB) lucrează acum în șantier cu 280 de muncitori și 200 de utilaje, care execută lucrări la structuri (poduri și podețe) și terasamente. Contractul în valoare de 2,48 miliarde lei (fără TVA) este finanțat prin PNRR’, a precizat Pistol, pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?