Ediția: Joi 5 Decembrie 2024. Nr 6773
Ediția: Joi 5 Decembrie 2024. Nr 6773

Primarul Misăilă, avertisment: Nu tolerăm construcțiile ilegale!

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani:

            La propunerea primarului Cristi Valentin Misăilă, membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) au votat în unanimitate ca Primăria Municipiului Focșani să solicite în instanțele de judecată desființarea construcțiilor ridicate fără autorizație de construire.

Astfel, pentru construcțiile ridicate fără Autorizație de Construire sau cu nerespectarea prevederilor din Autorizația de Construire vor fi întocmite sesizări penale și vor fi transmise către instanță solicitări de desființare a clădirilor.

Nu putem fi de acord cu nerespectarea legislației și să aprobăm intrarea în legalitate a unor construcții care nu au toate avizele și autorizațiile legale. Instanța de judecată trebuie să se pronunțe dacă o construcție va fi desființată sau nu”, a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă în cadrul ședinței CTATU de miercuri, 27 noiembrie 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?