Ediția: Vineri 6 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Vineri 6 Decembrie 2024. Nr 6774

Pubele furate din Focșani, vândute cu 15 – 20 de lei

          Închisoare cu executare pentru un vrâncean de 39 de ani, acuzat de furtul a mai multor pubele, dar și a unei biciclete, din Focșani. Sentința a avut în vedere nu doar faptele comise de acesta, din perioada august – octombrie 2023, ci și că vrânceanul are antecedente penale, ba chiar este arestat, la Rahova, într-un alt dosar. Aceasta în condițiile în care, în prezenta cauză, inculpatul a recunoscut că nu are un loc de muncă și mai face câte un ban din furturi.

Conform motivării instanței, încărcate pe rejust.ro, acesta este „pensionar pe caz de boală întrucât are virusul HIV, şi îşi câştigă existenţa din diverse activităţi, o parte din ele fiind infracţionale (conform propriei declaraţii)”. Iar din ce se detalia în rechizitoriu, în august anul trecut, inculpatul a sustras 2 pubele destinate colectării deșeurilor menajere din sistemele amplasate în Focșani, dar și alte 3 pubele aparținând S.C. Salubrizare şi Servicii Publice SA, fiind cauzat un prejudiciu total de 863 lei.

A treia faptă a fost comisă în octombrie anul trecut, când vrânceanul a furat o bicicletă depozitată la subsolul unui bloc, valoarea prejudiciului fiind de 1.300 de lei. Inculpatul a fost identificat cert ca fiind autorul furturilor dat fiind că la unele fapte a fost surprins de camerele de supraveghere, în timp ce, la momentul în care a sustras pubelele, a existat un martor din cartierul respectiv. Ulterior, la audieri, vrânceanul a recunoscut toate faptele.

Acesta a arătat că a mers în locul unde erau amplasate pubelele și, după ce a verificat conținutul acestora, a răsturnat gunoiul ce se afla în interiorul a două dintre ele, după care le-a sustras, îndreptându-se cu acestea, pe rând, pe str. Republicii. De aici, pe una a vândut-o imediat unei persoane necunoscute, iar cu celalată și-a continuat deplasarea pe mai multe străzi, trecând pe la mai multe societăți comerciale, unde a debarasat gunoi menajer contra-cost.

După ce a considerat că a încasat suficienți bani, a vândut și această pubelă, unei persoane necunoscute, contra unei sume modice, respectiv 15 – 20 lei. La distanță de o săptămână a procedat la fel, însă de această dată a sustras trei pubele. În legătură cu bicicleta, acesta a arătat că a sustras-o după ce a consumat băuturi alcoolice și a vândut-o cu suma de 250 de lei unei persoane pe care nu o cunoaște.

Având în vedere toate probele, instanţa a reţinut că doar pedeapsa închisorii poate „să realizeze scopul educativ al pedepselor”: „(…) condamnă pe inculpatul (…), în prezent încarcerat în Penitenciarul Bucureşti Rahova – arestat în altă cauză – (…) 1 an şi 3 luni închisoare. (…) pedeapsa se execută în regim de detenţie.

(…) admite acţiunea civilă exercitată de părţile civile (…) şi SC Salubrizare şi Servicii Publice Focşani SA şi obligă pe inculpatul (…) la plata sumei de 1.300 de lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă (…) şi a sumei de 863 lei, cu titlu de daune materiale, către partea civilă SC Salubrizare şi Servicii Publice Focşani SA (…). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?