Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774

Tânăr rănit grav după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod, pe DN2, zona Dumbrăveni

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vrancea:

La data de 6 noiembrie a.c., la ora 13:27, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că în afara localității Dumbrăveni a avut loc un accident rutier.

Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 21 de ani, din Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, într-o curbă ușoară la stânga, a intrat într-un cap de pod.

În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Comunicat al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea:

Astăzi la ora 13.22, SAJ Vrancea a primit o solicitare pentru un accident rutier produs pe E 85, în localitatea Urechești, un autovehicul intrat într-un cap de pod, o singură victimă încarcerată.
La solicitare a fost direcționată o ambulanță SAJ tip C2 care a identificat o victimă conștientă, în vârstă de 20 ani, sex masculin, cu politraumatism prin accident rutier.
După acordarea primelor îngrijiri medicale calificate ,victima a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?