Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Duminică 8 Decembrie 2024. Nr 6774

Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților – tradiții și obiceiuri

Moșii de toamnă sau Sâmbăta Morților este prăznuirea dedicată celor care nu mai sunt printre noi. Sărbătoarea nu are o dată fixă, ci se celebrează anual în prima săptămână din luna noiembrie. În acest an, Moșii de toamnă sunt pe 2 noiembrie.

Ziua Moșilor de toamnă este dedicată pomenirii morților, iar credincioșii se roagă pentru toți cei adormiți din neam. Pentru celebrarea evenimentului, biserica organizează slujbe religioase de pomenire, iar oamenii împart pachete cu mâncare, dar și alte daruri de pomană celor nevoiași.

Care este semnificația sărbătorii Sâmbăta Morților din luna noiembrie

Sărbătoarea prăznuită și în biserica ortodoxă, Sâmbăta Morților, își are originea încă din timpul geto-dacilor și este reprezentată drept o formă de cult a strămoșilor. Este o sărbătoare care se celebrează în fiecare anotimp, însă cu o altă denumire și anume: Moșii de primăvară (mucenici), Moșii de vară (înainte de Rusalii), Moșii de toamnă (în prima săptămână din noiembire) și Moșii de iarnă (înainte de Lăsatul secului de carne).

Cuvântul „moși” vine de la „strămoși” și semnifică toți înaintașii care au trecut la cele veșnice.
Sâmbăta Morților din luna noiembrie nu este o sărbătoare cu dată fixă în calendarul ortodox, ci este stabilită în funcție de sărbătoarea Paștelui, întotdeauna în sâmbăta dinaintea Duminicii Sfântului Mina. (Sfântul Mina, ocrotitorul celor păgubiți este prăznuit de ortodocși pe data de 11 noiembrie).
Este aleasă ziua de sâmbătă deoarece, sâmbăta este ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, ca să elibereze din el pe toți drepții adormiți.

Despre sărbătoarea Sâmbăta Morților, Sfântul Ioan Gură de Aur a spus: ”Să ne rugăm pentru cei morți, iar dacă cel mort este păcătos, să i se dezlege păcatele; iar dacă este un drept, să câștige prinos de plată și să mijlocească la Dumnezeu pentru noi”.

Tradiții și obiceiuri de Moșii de toamnă

În Sâmbăta Morților, în biserica ortodoxă se organizează slujbe speciale și, potrivit tradiției, se împart pachete cu alimente. Scopul pomenii este pentru a-i ajuta pe cei nevoiași și pentru a-i pomeni pe cei dragi care au plecat din această lume.

După biserică, de Moșii de toamnă se obișnuiește să se aprindă lumânări la mormintele celor trecuți în neființă. Potrivit spuselor din strămoși, acest obicei este pentru a le încălzi sufletul celor decedați.

Este recomandat ca în zi de sărbătoare să nu se muncească pe câmp ori să se facă munci grele în gospodărie, care presupun efort fizic. Potrivit superstițiilor, în această zi nu se fac vizite în casele oamenilor, decât dacă scopul acestora este să mergi să împarți alimente de pomană.

Tot o superstiție din străvechi spune că nu este bine să se arunce gunoiul astăzi deoarece ar putea ajunge în mâncarea morților.

În zona Banatului, de Moșii de toamnă, oamenii merg la morminte, le curăță, le împodobesc cu flori și le pun lumânări pentru a lumina calea celor adormiți. Sărbătoarea mai poartă denumirea de „Luminație”.

Ce se împarte de Sâmbăta Morților

În mai multe zone ale țării, se obișnuiește să se împartă preparate de toamnă precum nuci, struguri, plăcinte cu dovleac, dar și grâu fiert și colivă.

În trecut, în anumite regiuni, se dădea de pomană grâu fiert în lapte, amestecat cu unt sau brânză. Era un preparat specific sărbătorii. De asemenea, pe fiecare pachet împărțit se adaugă câte un colac proaspăt și un prosop.

Toate pachetele se duc în biserică, sunt sfințite în timpul slujbei, iar apoi se împart împreună cu o lumânare aprinsă.
O tradiție în zona Munteniei este de a adăuga câte un bănuț în pachetul împărțit. Se spune că acest obicei va purta noroc atât persoanei care primește pachetul, cât și persoanei care a făcut pomana.

În general, de Moșii de toamnă se împarte mâncare gătită, preparare calde servite în farfurii de lut. În unele zone ale țării se obișnuiește să se împarte și o sticlă de vin din recolta de toamnă.

De sărbătoarea Sâmbăta Morților din noiembrie nu se împart obiecte (haine sau alte accesorii) care au aparținut persoanei decedate.

sursă: CrestinOrtodox.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?