Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Sâmbătă 7 Decembrie 2024. Nr 6774

Gamingul ca hobby: argumente PRO şi CONTRA

Gamingul se număra printre cele mai populare şi controversate hobbyuri deopotrivă. Acesta a cucerit milioane de oameni din întreaga lume, însă în continuare există voci ce spun că efectele acestuia asupra dezvoltării tinerilor pot fi nocive. În realitate, jocurile video au atât aspecte negative, cât şi pozitive, că multe alte activităţi şi hobbyuri.
Dacă vrei să descoperi mai multe despre gaming, afla de mai jos cele mai întâlnite argumente PRO şi CONTRA pe acest subiect:


PRO: Oportunitate de socializare


Jocurile video se pot transforma în oportunităţi de socializare. Cei ce au ca hobby gamingul pot împărtăşi această pasiune şi cu alţi prieteni, fie că îi invită la o sesiune de jocuri video, fie că aleg să comunice virtual.
Prin intermediul jocurilor video ce implică utilizatori din întreaga lume se pot forma conexiuni şi relaţii, însă bineînţeles acest lucru implica uneori riscuri. În spatele calculatorului nu toţi sunt ceea ce par a fi, iar formarea de relaţii virtuale poate deveni chiar periculoasă.
În cazul jocurilor video alături de prieteni, fie că au loc acasă, fie că au loc la cafenea sau prin intermediul unei videoconferinţe, acestea oferă o oportunitate foarte bună de socializare.


CONTRA: Expunere la violenţă


Cu toţii ştim deja că există anumite jocuri video ce expun scene de violenţă de toate felurile. Acest lucru este extrem de dăunător pentru utilizatori, în special pentru tineri și adolescenți. Expunerea repetată la scene de violenţă, fie că e vorba de jocuri video, fie că e vorba de filme, sporturi sau altele, poate afecta funcţiile cognitive. Desensibilizarea la violenţă este şi ea un factor demn de luat în calcul. Aceasta poate duce la apariţia de comportamente violente pe termen lung, în special în cazul adolescenţilor.
Bineînţeles, nu toate jocurile video au un caracter violent, dimpotrivă. Există o mulţime de titluri cu conţinut adecvat atât pentru copii, cât şi pentru adolescenţi.


PRO: Îmbunătăţeşte reflexele şi viteza de decizie


O mulţime de jocuri video implica folosirea unui controller sau a unei tastaturi mecanice, lucru ce poate ajuta la îmbunătăţirea reflexelor şi a coordonării mana-ochi. Cum viteza este decisivă în majoritatea jocurilor video, acest lucru impune nu doar reflexe excelente, ci şi accesorii de gaming de calitate, precum tastatura mecanică, mouseul sau controllerul. În general, pasionaţii de jocuri video mânuiesc tastatura de gaming foarte rapid, lucru ce le poate fi de folos şi în alte taskuri de zi cu zi.
În afară de folosirea rapidă a tastaturii mecanice, gamerii învaţa şi să ia decizii într-un timp scurt, deoarece majoritatea jocurilor de strategie implica astfel de situaţii. Acest lucru le poate fi de folos şi în carieră sau în viaţa personală.


CONTRA: Costuri ridicate


Jocurile video nu sunt întotdeauna prietenoase cu buzunarul. Pasionaţii de gaming cheltuie adesea mii de lei sau chiar mai mult pe jocuri, dar şi pe accesorii. De la tastatură mecanică şi până la console, căşti, scaun confortabil sau boxe, foarte multe accesorii de gaming sunt costistoare, cu prețuri ce pornesc de la cateva zeci de lei si ajung până la mii de lei. Să nu mai vorbim de abonamente lunare sau anuale la platforme dedicate acestei activităţi şi de costul anual al jocurilor propriu zise.


PRO: Stimulează creativitatea


Exact la fel că lectură sau alte forme de artă, jocurile video pot ajuta la stimularea creativităţii. Creativitatea este o parte esenţială din viaţa noastră de zi cu zi, iar exersarea acesteia poate avea o mulţime de beneficii asupra creierului. Mai mult, creativitatea ne poate fi de folos în viaţa de zi cu zi, când avem taskuri simple de rezolvat, dar şi în procesul de învăţare a unor lucruri noi ori la job.
Pentru stimularea creativităţii, jocurile video ce implică taskuri de design şi strategie reprezintă cea mai bună alegere. Dacă vrei adaugi astfel de jocuri la colecţie, poţi să profiţi de Black Friday 2024 care se apropie cu paşi repezi.


PRO: Facilitează relaxarea


Jocurile video sunt o activitate relaxantă pentru milioane de oameni din întreaga lume. Aşa cum unele persoane se relaxează la serialul preferat, la sală sau cu o carte bună, alţii prefera să se bucure de jocuri video pentru a evada din cotidian. Gamingul este un hobby în toată regulă, la fel ca pescuitul, sportul sau scrisul. Bineînţeles, acesta poate avea efecte negative în anumite cazuri, mai ales dacă se transformă din hobby în obsesie. Desigur, orice activitate poate să aibă dezavantaje majore atunci când nu e practicată în siguranţă.
Gamingul nu dă semne că va deveni prea curând irelevant. Milioane de oameni din întreaga lume îl iubesc şi îl privesc ca pe un mijloc de relexare sau chiar că pe un antrenament pentru minte. Practicat cu moderaţie, efectele negative se pot limita la minim, însă este esenţial ca acest hobby să nu se transforme într-o dependență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?