Ediția: Vineri 6 Decembrie 2024. Nr 6774
Ediția: Vineri 6 Decembrie 2024. Nr 6774

„Alege-ţi cu grijă prietenii online!”

Comunicat de presă, IPJ Vrancea
Relansarea campaniei de prevenire a traficului de persoane „Alege-ţi cu grijă prietenii online!”
          Luni, 14 octombrie 2024, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Biroului Siguranța Școlară au reprezentat Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea la evenimentul ce a avut loc la sala „Balada” din municipiul Focșani, aflat la cea de-a doua ediție: lansarea campaniei locale de prevenire a traficului de persoane „Alege-ţi cu grijă prietenii online!”.
          Campania este dedicată „Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane” și subliniază importanța responsabilității sociale și necesitatea conștientizării acesteia. Mesajul central îndeamnă fiecare individ să se implice activ în combaterea acestui fenomen, evidențiind impactul pe care acțiunile fiecăruia dintre noi îl poate avea în protejarea victimelor și prevenirea traficului de persoane. Această zi servește ca un apel la acțiune, pentru a promova educația și solidaritatea comunității. Campania se desfăşoară pe parcursul întregului an şcolar 2024-2025, în unităţile de învăţământ din județul Vrancea.
          Organizată de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galați, campania este realizată în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?