Primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, a anunțat lansarea proiectului privind construirea de case de vacanță, pensiuni, zonă hotelieră și zonă dedicată pentru activități conexe turismului. Proiectul se va derula pe suprafață de 80 de hectare puse la dispoziție de autoritățile locale. Primarul a pus la dispoziția celor interesați și o prezentare grafică a celei mai noi zone din Soveja. Practic, luna aceasta va debuta cu scoaterea la concesiune a peste 400 de loturi pentru diferite investiții menționate mai sus.
„Proiectele noastre încep să prindă contur. După o muncă de aproape trei ani, cu multe opreliști birocratice, cu multe sincope de mentalități, iată că astăzi lansăm unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte de dezvoltare turistică din regiunea de S-E. Orice piedică a fost un motiv să muncim și mai mult și să fim mult mai perseverenți. Avem o prezentare grafică a celei mai noi zone din Soveja. Este unul dintre cele mai îndrăznețe și exclusiviste puncte de investiții în turism din județul Vrancea, și nu numai, care se întinde pe o suprafață de peste 80 ha. Pe scurt, luna septembrie va debuta cu scoaterea la concesiune a peste 400 de loturi pentru diferite investiții, începând de la case de vacanță, pensiuni, zonă hotelieră și zonă dedicată pentru activități conexe turismului. Totul a fost conceput în așa manieră încât să se ambienteze cu locul și fiecare construcție va fi specifică zonei montane. Respectăm un paletar de culori care să se armonizeze cu mediul înconjurător și o arhitectură urbanistică specifică. Soveja are viitor!“, a precizat primarul Ionuț Filimon.
Noua zonă turtistică se va întinde pe o suprafață de aproximativ 80 ha și este împărțit în 10 zone, printre care se regăsesc zone pentru case de vacanță, zone pentru pensiuni turistice, zone hoteliere și diferite zone în care se vor regăsi spații de joacă, o zonă centrală cu spații pentru market-uri și spații destinate agenților economici.