Ediția: Vineri 11 octombrie 2024 Nr. 6734
Ediția: Vineri 11 octombrie 2024 Nr. 6734

GALERIE FOTO: Sărbătoare în comunele Gologanu și Andreiașu

Postări Facebook/Instituția Prefectului Vrancea:

          Prefectul Marius Iorga: Zilele comunei Gologanu – un moment de bucurie și recunoștință pentru comunitate! Mulțumesc pentru invitație dar și pentru căldura cu care am fost întâmpinat de locuitorii și participanții prezenți la acest eveniment special.

Împreună cu Riciu Neculai, primarul comunei Gologanu, am avut prilejul să premiem tinerii talentați din comunitate, cei care au obținut rezultate remarcabile la concursurile și olimpiadele județene și naționale. Acești copii sunt viitorul nostru, și este o adevărată mândrie să îi susținem în drumul lor spre excelență! Au mai fost premiați sportivii de la secția de fotbal și șah, dar nu în ultimul rând, am avut privilegiul să celebrăm cuplurile de seniori care au împlinit impresionanta vârstă de 50 de ani de căsătorie. Acești oameni ne arată zi de zi ce înseamnă dragostea, respectul și dedicarea, valori fundamentale care ne inspiră pe toți. Le dorim multă sănătate și încă mulți ani fericiți împreună! Ziua Comunei Gologanu a fost o adevărată sărbătoare a unității și a bucuriei și împreună, continuăm să sprijinim valorile locale și să construim un viitor mai bun pentru toți!

          Prefectul Marius Iorga: Duminică după-amiază am răspuns invitației primarului comunei Andreiașu de Jos, domnul Vasilică Cristian și am participat la Festivalul Folcloric „Focul Viu”. A fost o adevărată încântare să fiu alături de această comunitate frumoasă și să iau parte la un eveniment care celebrează cu atâta pasiune dansul și cântecul popular, portul autentic, tradițiile și obiceiurile românești. În sprijinul acestor eforturi, Guvernul României își reafirmă angajamentul de a susține astfel de inițiative culturale și de a colabora cu autoritățile locale și cu cetățenii, pentru a proteja valorile noastre comune. Acest festival ne reamintește cât de importante sunt rădăcinile noastre și cum, prin unitate și dedicare, comunitățile locale contribuie la consolidarea identității naționale. Felicitări organizatorilor, Consiliului Local și primarului Vasilică Cristian, pentru eforturile depuse ca să păstreze și să promoveze tradițiile noastre strămoșești. Astfel de momente ne amintesc cât de prețioase sunt rădăcinile noastre și cât de important este să le purtăm mai departe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?