Ascuns între munţi într-o regiune izolată din Virginia de Vest, în partea estică a Statelor Unite, un imens radiotelescop îşi începe veghea nocturnă: ca în fiecare noapte, el scanează Universul în căutarea secretelor sale, informează AFP. Dacă o formă de viaţă inteligentă există în altă parte a Cosmosului decât pe Terra, atunci cercetătorii de la Observatorul din Green Bank, cel mai mare radiotelescop orientabil din lume, ar putea fi primii care ar afla acest lucru.
„Oamenii se întreabă ‘Suntem noi singuri în Univers?’ încă de când şi-au ridicat privirile spre cerul înstelat şi îşi pun întrebări despre existenţa altor lumi”, a declarat Steve Croft, un cercetător care lucrează pentru iniţiativa Breakthrough Listen. De zece ani, acest proiect ştiinţific inovator s-a asociat cu Observatorul din Green Bank, finanţat de guvernul american şi construit în anii 1950 pentru a căuta „tehno-semnături”, adică semnale ale unor tehnologii ce ar proveni din afara Sistemului Solar.
Programul de căutare a inteligenţei extraterestre (SETI) a fost mult timp considerat un domeniu rezervat persoanelor excentrice şi chiar a fost privat de finanţare de Congresul american în urmă cu 30 de ani. (…) „Am impresia că este vorba despre un fel de ‘Epocă de aur’”, a declarat Steve Croft, un radioastronom absolvent al Universităţii Oxford şi care şi-a început cariera studiind fenomene astrofizice precum găurile negre.
„Tăcere radio”
În 1958, guvernul american a desemnat regiunea din jurul acestui observator „o zonă de tăcere radio naţională” pentru a proteja echipamentele sensibile ale astronomilor de diverse interferenţe. Pentru localnici, acest lucru înseamnă absenţa unei reţele telefonice şi o conexiune Wi-Fi limitată. Vehiculele care transportă angajaţii spre şi de la observator funcţionează doar cu motorină, deoarece bujiile maşinilor pe benzină generează interferenţe electrice.
„Cred că populaţia este mândră să aibă aici o instalaţie ştiinţifică de prim rang”, a declarat Paul Vosteen, care lucrează la acest observator de opt ani. Stând pe cea mai înaltă platformă a antenei cu diametrul de 100 de metri, el arată spre Munţii Allegheny, o barieră naturală pentru semnalele radio din jur. Radioastronomia s-a născut dintr-o întâmplare fericită, atunci când fizicianul american Karl Jansky a descoperit în 1933 unde radio care provin din centrul galaxiei noastre, Calea Lactee.
De atunci, astronomii o utilizează pentru a „vedea” dincolo de planetele, stelele şi praful cosmic ce blochează vederea telescoapelor optice. Radioastronomia s-a aflat la originea multor descoperiri – de la descoperirea pulsarilor şi până la observarea hidrogenului atomic, trecând prin detectarea mai recentă a emisiilor radio rapide. Şi, potrivit unei teorii care persistă, dacă există cu adevărat alte civilizaţii, atunci ele ar putea emite unde radio, la fel cum se întâmplă şi cu civilizaţia noastră, încă din secolul al XIX-lea. (…)
„Şansele noastre cresc”
În fiecare an, timp de o săptămână la sfârşitul primăverii, o echipă de la Breakthrough Listen ce depinde de Universitatea California din Barkeley se deplasează la acest observator, în perioada în care sunt realizate activităţile de întreţinere a şinelor care susţin această structură cu greutatea de 7.700 de tone. „Este un moment liniştitor de fiecare dată când sunt aici”, a declarat Matt Lebofsky, coordonatorul informatic al proiectului.
„Pentru că nu există telefon mobil, nu există televiziune, este un mediu care permite concentrarea”, a adăugat el. „Uneori trebuie să ne murdărim mâinile pentru a înţelege cu adevărat cum se comportă serverele noastre”, explică el. În sala în care se află serverele, zgomotul celor 6.000 de hard disk-uri care zbârnâie, conţinând echivalentul datelor din 40.000 de laptopuri, îi obligă pe cercetători să strige unul la altul pentru a se face auziţi.
„Căutăm în principal ‘lucruri ciudate’ în domeniile de date”, a explicat Steve Croft. Adică elemente care sugerează fie că anumite forme de viaţă încearcă să contacteze Terra, fie că oamenii de ştiinţă captează transmisiile lor în mod accidental. În 1977, detectarea unui semnal radio supranumit „Wow!”, a cărui origine rămâne un mister, a agitat spiritele în comunitatea celor pasionaţi de acest subiect.
Mai recent, în 2020, un semnal denumit „Breakthrough Listen Candidate 1” s-a dovedit a fi în cele din urmă o interferenţă radio de origine umană. „Însă asta nu ne-a descurajat deloc”, a explicat Matt Lebofsky. Dimpotrivă, el se simte mai optimist ca niciodată, având în vedere cantităţile uriaşe de date care sunt colectate şi prelucrate în prezent. „Simt că şansele noastre cresc exponenţial în fiecare an”, a adăugat acelaşi cercetător.