Ediția: Miercuri 18 septembrie 2024 Nr. 6717
Ediția: Miercuri 18 septembrie 2024 Nr. 6717

Adjud. Demersuri pentru reabilitarea Colegiului Tehnic „Gheorghe Balș“

          Primăria Adjud continuă demersurile pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea – Colegiului tehnic „Gheorghe Balș“. În acest sens, municipalitatea are în derulare execuția lucrărilor, inclusiv montaj echipamente tehnico-funcționale, aferente proiectului „Reabilitarea, modernizarea, extinderea și echiparea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional și tehnic și învățarea pe tot parcursul vieții – Colegiul tehnic „Gheorghe Balș“ din Municipiul Adjud. Valoarea estimată a contractului de execuție lucrări ce urmează a fi atribuit este de 7.509.972,57 lei (fără TVA). Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

          Practic, corpurile de clădiri existente vor fi reabilitate termic și energetic, li se vor înlocui acoperișurile și instalațiile electrice și vor fi dotate conform destinației fiecăreia. De asemenea, campusul colegiului tehnic adjudean va fi dotat cu o nouă sală de sport, iar în ateliere (corpurile C3 și C4) vor fi montate echipamente de lucru nou achiziționate, vor fi refăcute circuitele electrice și vor fi dotate cu echipamente de practică specifice specializărilor actuale și cele ce vor fi adăugate după reabilitare în curicula colegiului. Tot în cadrul acestui proiect vor fi construite două terenuri de sport în aer liber create și vor fi realizate 19 spații de învățământ dedicate laboratoarelor și atelierelor dotate cu infrastructură digitală, echipamente, dispozitive, utilaje și material didactic. Beneficiari ai acestui proiect vor fi cei aproape 600 de elevi și 47 de cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?