Articol publicat pe site-ul ajfvrancea.ro:
Sâmbăta, câștigătoarea fazei județene a Cupei României, CSM Adjud 1946 a disputat primul meci din grupă în faza regională în compania celor de la Voința Cudalbi. Pe stadionul Municipal din Adjud, vrâncenii au condus cu 1-0 la pauză, dar au cedat inițiativa în repriza a doua și au pierdut cu 4-1. Cum gălățenii au câștigat și primul meci din grupă, 4-3 cu Progresul Isaccea, aceștia s-au calificat deja în finala fazei regionale. Partida de miercuri dintre Progresul Isaccea și CSM Adjud 1946 va fi una de palmares. Conducerea clubului adjudean a anunțat că echipa s-a înscris în liga a treia si va demara pregătirea pentru sezonul care va începe pe 28 august.
Postare Facebook/CSM Adjud1946:
La acest moment, Cupa României nu a reprezentat o prioritate pentru clubul nostru, cum la majoritatea jucătorilor, contractele au fost scadente la 30/06/2024, din acest motiv am fost nevoiți să le prelungim pentru 20 de zile contractele celor ce au fost disponibili pentru aceste 2 partide. Până marți, situația antrenorului va fi lămurită, iar miercuri, la Isaccea, echipa va fi condusă de noul staff tehnic, urmând ca pe 22 iulie să începem pregătirea. Până atunci vom actualiza lotul de jucători și împreună cu staff-ul tehnic vom stabili programul de pregătire. Până în acest moment au fost perfectate două partide de verificare. Vom reveni cu amănunte!