Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Dâmboviţa: Câmp cu peste un milion de lalele – imaginile de acolo sunt virale pe internet

          Un câmp cu peste un milion de lalele deschis în această săptămână la Pătroaia Deal, o localitate din Dâmboviţa, a devenit senzaţie pe internet. Reţelele sociale s-au umplut cu fotografii sau videoclipuri cu lalelele de pe câmpul aflat în apropiere de Autostrada A1, la numai câteva zeci de kilometri de Bucureşti. Este ideal pentru cei care caută locuri „instagramabile”. „Pentru că ne ducem o parte din existenţă în Olanda, ne-am inspirat de acolo. Am avut noi posibilitatea să aducem câmpul de lalele în România, este prima ediţie, suntem în primul an. N-am deschis nici măcar de o săptămână şi impactul este colosal şi ne bucurăm foarte tare. Asta ne încurajează, oricum aveam în plan ca la anul să venim cu peste 1.000 de sortimente, venim şi cu alte flori, cu zona de relaxare, cu canal cu apă, aţi văzut că nu este gata. Acolo va fi o zonă doar de relaxare, cu pomi, cu băncuţe, cu gazon, cu tot ce trebuie. Muzică ambientală va fi tot timpul în parc”, a spus, pentru AGERPRES, Gabi Popa, cel care s-a ocupat cu înfiinţarea plantaţiei.

          Tot parcul Blooms Experience are şase hectare, dar acum sunt flori pe o suprafaţă de peste trei hectare. Sunt 600 de soiuri de lalele, de toate formele, culorile şi mărimile. Ambiental se aude muzică simfonică. Aici este şi un pian şi au loc diferite evenimente.

„Pianul este la dispoziţia tuturor celor talentaţi, în fiecare weekend vom avea concerte de pian până pe 12 mai, dacă reuşim să ţinem până în 12 mai. Pe 20 aprilie, sâmbăta viitoare de la ora 15,00, vom avea o prezentare de modă, care se va numi Blooms Extravaganza, cu studenţi la arte şi tineri creatori”, a precizat Gabi Popa.

          Acesta a adăugat că floarea sa preferată este, evident, laleaua şi are un soi anume care îi place, o lalea mare, galbenă, care se află şi în parc. „Avem foarte multe soiuri pe care mulţi nu le au în grădină, există o specie, cred că este ultima scoasă din laborator, se numeşte Acuminata, nu este absolut deloc spectaculoasă, cred că aţi trecut pe lângă ea şi nu aţi observat-o, însă este una dintre ultimele creaţii. Laleaua e floarea mea preferată. Îmi place una care este în câmp, este una galbenă mare într-un mix, care acum a înflorit. Bineînţeles, va fi expoziţia şi la anul. Vom deschide mai devreme cu expoziţia de zambile, vom încerca să aducem toate soiurile de zambile pe care le găsim. Rămânem în partea de flori de primăvară şi sperăm ca în doi ani să putem face o expoziţie de nuferi pe canal”, a mai mărturisit Gabi Popa.

          Sădirea bulbilor s-a făcut mecanizat, iar fiecare lot are trecută denumirea soiului pe margine, astfel încât vizitatorii să ştie ce tip de lalea admiră. „Foarte frumos, tocmai am vizitat. Am aflat de la televizor despre acest loc. Ne-a plăcut foarte mult, sunt împreună cu o prietenă. E superb locul. Culoarea florilor, mirosul, un câmp cum numai în poze din Olanda am văzut”, a spus Jeni, una dintre vizitatoarele întâlnite în acest loc. Absolut toate persoanele care se plimbau prin câmpul de lalele făceau fotografii, fie selfie-uri, fie poze celor cu care erau. Unii dintre ei sunau chiar cunoscuţi pentru a le spune şi arăta cât de frumos este locul. „E un loc foarte relaxant. Florile mă liniştesc, culoarea, mirosul lor suav, totul îmi place. Chiar mă gândeam că eu seara ca să adorm mai uşor mă gândesc la ceva frumos, cel mai mult îmi plăcea să îmi imaginez un asfinţit. Acum, chiar le spuneam celor cu care sunt, o să mă gândesc la acest câmp cu lalele, o imagine extrem de relaxantă”, a spus şi Tatiana, o altă vizitatoare.

          În zona plantaţiei se află o terasă, unde vizitatorii pot sta la umbră. Este amenajat şi un mic bar de unde se poate cumpăra o cafea sau o apă. Plantaţia de lalele poate fi vizitată de marţi până duminică între orele 9,00 – 18,00, iar un bilet costă 30 de lei. Lunea este închis. Copiii cu vârsta de până în 7 ani au accesul gratuit. Mai mult, vizitatorii au la dispoziţie flori din care îşi pot crea propriul buchet, pot cumpăra lalelele la un preţ de 1,5 lei o lalea simplă şi 3 lei laleaua dublă.

Autor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei

Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?