Curtea Constituţională a admis miercuri o obiecţie de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru modificarea completarea Legii nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ- teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora. Potrivit unui comunicat al CCR, având în vedere faptul că transferul bunurilor ce fac obiectul acestei legi se face prin lege organică, iar nu prin act individual – hotărâre a Guvernului, precum şi faptul că transferul dreptului de proprietate publică şi al dreptului de administrare asupra bunului în cauză se realizează concomitent, legea criticată contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art.61 alin.(1) şi art.102 alin.(1) teza finală referitoare la rolul Parlamentului şi, respectiv, al Guvernului, precum şi dispoziţiilor art.136 alin.(4) referitoare la inalienabilitatea bunurilor proprietate publică şi art.147 alin.(4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
Totodată, Curtea a reţinut că este neconstituţională şi soluţia normativă care reglementează o modalitate de întoarcere a bunurilor în cauză în domeniul public al statului, prin efectul legii, în situaţia în care nu s-a realizat scopul avut în vedere prin transferul acestora din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, aspect ce contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.61 alin.(1) şi art.102 alin.(1) teza finală, art.136 alin.(2) referitor la proprietatea publică şi art.147 alin.(4). De asemenea, CCR a mai reţinut că prin reglementarea transferului prin lege, iar nu prin hotărâre a Guvernului, a unor bunuri ce nu formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice, este eludată posibilitatea persoanei vătămate de o autoritate publică, printr-un act administrativ, de a se adresa unei instanţe judecătoreşti, ceea ce contravine dispoziţiilor art.52 – Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică din Legea fundamentală.
