Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Amenzi pentru patroni din Vrancea cu activități în domeniile „Protecție și Gardă”

COMUNICAT DE PRESĂ, 05.03.2024:

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a desfășurat în perioada 22.01 – 01.03.2024, Campania naţională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor de muncă de către angajatorii care desfășoară activități de Protecție și Gardă-cod CAEN 8010 .

Obiectivele generale campaniei au fost următoarele:

–   identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relațiile de muncă și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispozițiilor legale în materie;

–  eliminarea tuturor neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate, și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;

–  creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă;

Pe parcursul desfășurării campaniei au fost controlați 10 angajatori ce desfășoară activitate în domeniile enumerate anterior la un număr de 12 obiective. Au fost constatate 19 neconformităţi față de prevederile legale fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9000 lei.

În urma acțiunilor de control efectuate nu au fost identificate persoane care desfășurau muncă nedeclarată, acest lucru constituind o dovadă a atingerii obiecivelor acțunilor anterioare de control și îndrumare. Dintre neconformităţile constatate remarcăm următoarele: neevidențierea, în mod real, în foile colective de prezență, a tuturor orelor de muncă prestate de către salariați; necompensarea muncii suplimentare cu ore libere plătite sau cu spor la salariu; neacordarea repausului săptămânal conform dispozițiilor Codului Muncii; neplata în integralitate a sporului pentru munca de noapte.

Majoritatea neconformităţilor constatate au fost remediate în timpul controlului, pentru celelalte dispunându-se măsuri cu termene stricte de realizare. Reamintim că Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea va verifica modul de realizare a măsurilor dispuse în actele de control întocmite.

Inspector sef                                                                      Inspector șef adjunct RM

Botezatu Eliza                                                                    Ciocan Sebastian

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea

Foto cu rol ilustrativ, sursa: Kindel Media: https://www.pexels.com/ro-ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?