Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Ministerul Muncii: Încep plăţile pentru beneficiarii Venitului Minim de Incluziune

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) începe plata prestaţiilor pentru beneficiarii Venitului Minim de Incluziune (VMI), suma totală care va fi plătită celor 209.856 de beneficiari în această lună fiind de peste 132,9 milioane de lei, a anunţat, marţi, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS). Potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a ministerului, acest sprijin financiar a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 şi înlocuieşte venitul minim garantat şi alocaţia pentru susţinerea familiei.

Calendarul plăţilor pentru cei 209.856 de beneficiari înregistraţi până în prezent (familii şi persoane singure) este următorul: pe 20 februarie se alimentează conturile pentru cei care au optat pentru încasarea VMI pe card, iar în ultima decada a lunii (între 22 februarie şi ultima zi a lunii) se asigură plata prin mandat poştal, conform convenţiei încheiate cu Poşta Română. „VMI reprezintă un program de asistenţă socială, creat pentru a ajuta persoanele şi familiile aflate în situaţii vulnerabile să depăşească mai uşor obstacolele financiare pe care le întâmpină. Încurajează accesul la educaţie, întrucât copiii din familiile beneficiare de VMI înscrişi la şcoală vor beneficia automat şi de bursa socială. Încurajează şi încadrarea în muncă, deoarece persoanele apte de muncă intră automat în programele de mediere ale ANOFM, iar cele fără nivel de instruire vor avea acces la programe de tip „A Doua Şansă” pentru a le creşte şansele de angajare”, a subliniat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în postarea menţionată.

Potrivit MMSS, VMI este un beneficiu prevăzut în Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune şi are două componente: Sprijin pentru incluziune şi Sprijin pentru familia cu copii. Sprijinul pentru incluziune are ca scop prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială şi înlocuieşte ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat.

De asemenea, Sprijinul pentru familia cu copii se acordă familiilor cu copii aflaţi în întreţinere cu vârsta de până la 18 ani şi are ca scop prevenirea sărăciei şi încurajarea participării copiilor la educaţie, înlocuind alocaţia pentru susţinerea familiei. O familie sau persoană singură poate beneficia de o singură componentă sau de ambele, în funcţie de nivelul venitului de care dispune, componenţa familiei, calitatea de persoană în vârstă sau participarea copiilor la educaţie. „Pentru accesarea VMI este necesară depunerea unei singure cereri, indiferent dacă familia/persoana singură va beneficia de una sau de ambele componente ale acestui beneficiu de asistenţă socială. De asemenea, acordarea VMI se face printr-o plată unică lunară, indiferent dacă este vorba de una sau de ambele componente ale sale”, explică MMSS.

Potrivit sursei citate, VMI nu se rezumă la acordarea unei sume de bani. Acest ajutor conţine un pachet integrat de măsuri de sprijin în domenii-cheie, cum ar fi: ocuparea forţei de muncă, serviciile sociale, educaţia, sănătatea şi locuirea, toate contribuind la reducerea riscului de sărăcie şi excluziune socială. VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât şi de familiile care îndeplinesc condiţiile de acordare. În anul 2024, nivelul venitului minim de incluziune, precum şi cuantumurile ajutorului pentru familia cu copii, prevăzute iniţial de lege, se majorează din luna ianuarie cu 13,8%, potrivit prevederilor art. 91 din Legea nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?