Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

FOTO: Primăria Focșani pregătește recepția tehnică la grădinițele 15, 16 și creșa 7

Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, a verificat, ieri, stadiul lucrărilor de modernizare realizate cu fonduri europene la Grădinița 15, Grădinița 16 și a celor de la Creșa nr. 7. La cele trei unități școlare se pregătește recepția tehnică de la finalizarea proiectelor după care va începe etapa de autorizare DSP, ISU, obligatorie înainte de mutarea preșcolarilor. Primarul Cristi Misăilă a arătat că, deși lucrările de modernizare sunt practic finalizate, mai trebuie realizate câteva investiții astfel încât să fie respectate toate normele de siguranță pentru micuți. Astfel, la Grădinița 15, unde lucrările au demarat în urmă cu un an de zile, mai trebuie montat mobilierul și refăcute zonele verzi astfel încât micuții să poată reveni în fostele săli de clasă reabilitate la standarde europene. La Creșa nr. 7, unde a fost realizată o extinderea a unității, a fost montat mobilierul însă, pentru securitatea micuților și pentru respectarea tuturor normelor ISU, mai sunt necesare diverse echipamente care urmează să ajungă din UE. De asemenea, la Grădinița 16, lucrările sunt  finalizate și mobilierul este pregătit pentru montare însă sunt necesare câteva lucrări suplimentare pentru respectarea tuturor normelor de securitate a preșcolarilor. „Avem promisiunea constructorilor că în cel mai scurt timp vor fi realizate și aceste investiții iar copiii se vor putea muta în noile săli de clasă, mult mai frumoase și mai primitoare. În final aș dori să îmi cer scuze tuturor părinților pentru disconfortul creat dar îi asigur că atunci când am demarat aceste proiecte m-am gândit la confortul celor mici care vor beneficia de cele mai bune condiții în spațiile reabilitate și dotate exemplar”, a spus primarul Cristi Misăilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?