Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Deputatul Laurențiu Marin: Guvernul a majorat numărul de bilete pentru tratament balnear

Deputatul Laurențiu Marin a declarat că Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a majorat numărul de bilete pentru tratament balnear. Astfel, Guvernul a crescut bugetul destinat biletelor de tratament balnear de la 120.000 în anul trecut, la 135.700 anul acesta.

„Este vorba de aproximativ 60.420 de bilete de tratament, cu o durată de 16 zile, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, care sunt asigurate pentru unitățile de tratament balnear deținute de Casa Națională de Pensii Publice. De asemenea, aproximativ 75.300 de bilete de tratament balnear reprezintă bilete contractate cu alte unități de profil, conform nivelului sumelor prevăzute în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. Biletele de tratament se pot solicita de către pensionari și asigurații sistemului public de pensii“, a afirmat deputatul Laurențiu Marin.

Important de știut de asemenea este că 15% din numărul total al biletelor se acordă gratuit persoanelor ce suferă de boli profesionale, celor care au suferit accidente de muncă, precum și beneficiarilor legilor cu caracter reparatoriu. „Este important ca pensionarii noștri și toți cei care au dobândit boli profesionale sau au suferit accidente de muncă să beneficieze de facilități și binefacerile tratamentelor balneare asupra sănătății lor!“, a încheiat deputatul PSD de Vrancea, Laurențiu Marin.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?