Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Broșteni. Autoritățile vor să modernizeze iluminatul public

Comuna Broșteni caută un operator economic serios care să preia sarcina de a moderniza sistemul de iluminat public stradal în localitate. Investiția așa se și numește, „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în comuna Broșteni, județul Vrancea”, prețul estimat al contractului scos la licitație fiind de 741.275,70 lei. Estimarea, se explică în referatul de necesitate, „s-a făcut strict pe sursa de finanțare ce face obiectul contractului de finanțare nerambursabilă, fără a ține cont de lucrările similare executate”, în condițiile în care comuna beneficiază de fonduri prin Administrația Fondului pentru Mediu.

În principal, autoritățile din comună vor să modernizeze sistemul de iluminat public prin montarea de aparate de iluminat cu surse LED, cu posibilitatea reglării fluxului luminos, astfel încât să fie redus consumul specific, îmbunătățirea serviciului și reducerea facturii la energia electrică consumată. „Sistemul de iluminat public va facilita intervenția mult mai rapidă a echipelor instituțiilor (…) printr-o serie de avantaje pe care le oferă prin asigurarea unui nivel superior, obținând detectarea în timp real a evenimentelor și acționarea mult mai organizată; evaluarea gravității situațiilor din teren și gestionarea corectă a necesarului de resurse umane și materiale la fiecare caz în parte”, se precizează în caietul de sarcini.

Beneficiarii direcți ar fi toți locuitorii, agenții economici și instituțiile din comună, în caietul de sarcini precizându-se că de sistemul modern de iluminat public vor beneficia însă și agenții economici din zonele limitrofe, cetățenii din alte localități – care se vor deplasa în scop turistic, de afaceri și așa mai departe. „Sistemul de iluminat proiectat se va monta pe stâlpii existenți, utilizând rețeaua de alimentare existentă. (…) Îmbunătățirea sistemului de iluminat public poate crea cadrul de dezvoltare al unei localități moderne prin sporirea siguranței traficului, a cetățenilor, prin creșterea confortului și orientării în teren, prin creșterea beneficiilor aduse de intensificarea activității umane în exterior, dincolo de lăsarea întunericului”, se explică și în proiectul tehnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?