Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Sanitas, o nouă rundă de negocieri

Reprezentanții Federației Sanitas anunță că au participat ieri la o nouă rundă de negocieri cu premierul PSD Marcel Ciolacu și echipa sa de miniștri, în urma întâlnirii concluziile fiind făcute publice într-o postare pe pagina de Facebook. Astfel, „creșterea medie de 20% pentru personalul din sistemul sanitar public trebuie să se încadreze în suma calculată ca impact pe fondul de salarii de bază pentru anul 2024; creșterea menționată va fi acordată în două tranșe: martie – iunie a.c.; în paralel, în perioada imediat următoare se negociază la Ministerul Sănătății revendicările fără impact financiar imediat; pentru salariații din Asistența Socială s-a calculat impactul bugetar al creșterilor de venituri urmând să se definitiveze negocierile la nivelul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale”. Pe de altă parte, anterior, reprezentanții Sanitas avertizau că este nevoie de transpunerea promisiunilor „într-un act normativ”, subliniind că vor urma negocieri și cu Ministerul Sănătății, privind alte revendicări în afară de „cele cu caracter financiar”.

Foto: Facebook Sanitas

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?