Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Accident la Haret: un șofer din Homocea, băut la volan, a intrat într-un parapet

La data 02 februarie, ora 18.00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Drumul Județean 204 E, în localitatea Haret, s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Conducătorul auto, un bărbat de 63 de ani, din comuna Homocea, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet metalic, rezultând avarierea autoturismului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infacțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Conduceau sub influența alcoolului

La data de 02 februarie, ora 22.57,  polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au depistat un bărbat, de 27 de ani, din comuna Păunești, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 205 H în comuna Păunești, deși se afla sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 03 februarie a.c., ora 17.10, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Focșani, pe direcția Tișița către municipiul Focșani. În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că acesta nu avea dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, polițiștii l-au testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, reieșind indicii cu privire la prezența acestora.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise. În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 04 februarie a.c., în jurul orei 03.56, polițiștii Biroului Rutier Focșani au depistat un bărbat, de 35 de ani, din comuna Gologanu, în timp ce conducea un autoturism către DN 23A, deși se afla sub influența alcoolului. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Militar Focșani, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanţe interzise! Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi există tendinţa de a se subestima rolul său. De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice şi droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor. Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanţe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie. Consumul de alcool şi droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie! Nu uitaţi, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic! Fără alcool şi droguri la volan drumurile sunt mai sigure!

Comunicat de presă IPJ Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?