Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Cardurile de energie: Romsilva şi Poşta Română colaborează pentru ca beneficiarii să compenseze sumele aferente lemnului de foc

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva a semnat un protocol de colaborare cu Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR), prin care beneficiarii cardurilor de energie să poată utiliza sumele alocate în vederea achiziţionării de lemn pentru încălzire de la unităţile aflate în structura Regiei. „Astfel, în baza cardului de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal, a actului de identitate al beneficiarului de sprijin şi a facturilor emise de ocoalele silvice din structura Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, persoanele fizice pot solicita compensarea sumelor aferente lemnului pentru foc care urmează a fi livrat de ocoalele silvice, în limita sumelor disponibile. Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 166/2022, Guvernul României a aprobat unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile”, se arată într-un comunicat de presă al Romsilva, transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în anul 2023, direcţiile silvice din cadrul Romsilva au valorificat masă lemnoasă fasonată, prin vânzare directă, în principal lemn de foc, către populaţie şi alţi beneficiari, conform reglementărilor legale, în volum de 2,14 milioane metri cubi. RNP Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

De asemenea, instituţia administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?