Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Comuna Mera, în amplu proces de modernizare

Autorităţile locale din comuna Mera au pus mare accent pe investiţiile din educaţie, motiv pentru care, în ultimii ani, s-a alocat o mai mare atenţie acestui sector. Astfel, la Grădiniţa 1 Vulcăneasa şi Şcoala Mera 2 lucrările au fost finalizate, unul dintre imobile fiind şi recepţionat. „Ne-am fi dorit ca până la sfârşitul anului trecut, copiii să înveţe în spaţiile moderne, însă nu au fost gata toate documentele, mai avem de obţinut autorizaţia ISU pentru una din clădiri”, a explicat viceprimarul Milică Macrinoiu.

Şi lucrările de la Grădiniţa şi Şcoala de la Livada precum şi cele de la Şcoala 2 Vulcăneasa sunt în grafic, constructorul reuşind să respecte termenele. „Regretatul primar Ion Sticlaru a ţinut mult să investească în educaţie, iar noi vom duce la bun sfârşit proiectele sale. Tocmai din acest motiv supraveghem îndeaproape stadiul lucrărilor la unităţile de învăţământ. După ce se vor muta elevii în clădirile noi, vom demara şi lucrările la Şcoala 1 Vulcăneasa”, a mai explicat viceprimarul Milică Macrinoiu.

Centrul medical, finalizat în proporţie de 60% din partea de construcție a investiției

O altă investiţie importantă din comunitate este centrul medical. Aici stadiul lucrărilor a ajuns la 60%, pentru că pe parcursul lucrărilor au fost întâmpinate probleme din partea primului câştigător al licitaţiei. „Contractul iniţial a fost câştigat de două firme asociate. Una dintre ele a dat faliment şi lucrările au fost stagnate. A fost nevoie să reluăm iarăşi procedura şi am semnat contract cu o altă societate care lucrează intens. Practic, din aceste motive au fost întârziate lucrările, însă anul viitor vom da în folosinţă centrul medical, o investiţie atât de importantă pentru locuitorii comunei”, a declarat viceprimarul Milică Macrinoiu.

Pietruiri de drumuri şi proiect pentru asfaltare

Infrastructura rutieră este şi ea pe agenda de lucru a autorităţilor. Tocmai din acest motiv, la sfârşitul anului trecut a fost depus un proiect ce va fi finanţat din fonduri europene care presupune asfaltarea a peste 10 kilometri de drumuri comunale.

În Podul Mănăstirii se au în vedere strada Mănăstirii (de la strada Valea Milcovului la Săraru Ovidiu), strada Al. Ioan Cuza (de la strada Căpăţână Arminia –Tihi Mihai – Călin Gheorghe – la Baza Sportivă), strada Pârâul Mănăstirii (de la Pârlog – la Căpăţina Florica Intersecţie strada Al. Ioan Cuza), strada Canton (de la strada Al. I. Cuza – Velicu Mihaela – la Spînu Vasilica), strada Izvorului (de la strada Al. I. Cuza (Tihi Mihaiu) – la Adăpătoare Lăzăreac), strada Bisericii (de la DN – la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel), strada Teiului (de la strada Mănăstirii (Gîrboi Gheorghe) – la Dobre Meluta) şi strada Preot Nicolae Măgureanu (De la strada Valea Milcovului – la Potorac Dobrica).

În satul Roşioara cătun Strmtura sunt propuse spre asfaltare strada Bisericii (de la str Valea Milcovului (pod) – la Biserica Valea Rea) şi strada Ceramica (de la Pod Ceramica – până la Pârâul (Grajd Filip).

În satul Roşioara cătunul Valea Rea este prinsă în proiect strada Eroilor, (de la Popescu Petrică – Musca Gabriel – Intersecţie Strada Aviatorilor).

În satul Vulcăneasa se află în proiect pentru asfaltare strada Principală (de la Pod – dr. Şerban – la Casa Dora), iar cătunul Larga strada Zorilor (de la Paca Simion la Pârâul Ciocănele). Mai sunt propuse în proiect strada Linia (de la Pod (Mînea Nicu) – la Intersecţie cu Strada Rogoaze) şi strada Prieteniei (de la strada Linia (Potorac Alexe) – la Intersecţie Magazin (Buzatu).

În satul Livada sunt propuse spre asfaltare strada Livezi (de la str Valea Milcovului – Intersecţie strada Păcii) şi strada Păcii (de la strada Valea Milcovului – la Intersecţie strada Livezi).
Pe de altă parte, în toamna anului trecut s-au executat lucrări de pietruire pe mai multe tronsoane
de drum din satele Livada, Balercari şi Roşioara. Din păcate investiţia nu a putut fi terminată din cauza apariţiei Ordonanţei de Guvern 90, publicată în luna octombrie, care a limitat cheltuielile din Primării până la sfârşitul anului. „Vom continua lucrările imediat ce timpul va permite să se intervină”, ne-a declarat viceprimarul Milică Macrinoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?