Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Zilier angajat la culesul viei, prins după un furt pentru că și-a pierdut telefonul la locul faptei

Un bărbat care lucra ca zilier în Vrancea, la o familie pe care o ajuta la culesul viei, a fost condamnat pentru un furt comis în acea perioadă. Bărbatul furase în septembrie 2022 dintr-un magazin din Gugeşti 20 de pachete de ţigări, un telefon mobil şi 500 lei dintr-un portofel, însă a fost prins la câteva ore de la faptă. Bărbatul, originar din județul Vaslui, fusese surprins de partea vătămată în momentul în care sărea gardul, dar poate nici nu ar fi fost identificat dacă, în grabă, nu i-ar fi căzut telefonul personal din buzunar.

Imediat după ce hoțul se făcuse nevăzut însă, partea vătămată a anunțat poliția, iar până la sosirea oamenilor legii a verificat telefonul autorului, descoperindu-se astfel identitatea acestuia, inclusiv faptul că lucra ca zilier în zonă. În vârstă de 26 ani, vasluianul a recunoscut imediat că, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a sărit gardul în curtea locuinţei persoanei vătămate, iar ulterior în interiorul magazinului, pe o uşă neasigurată. În acea zi, a detaliat vasluianul, băuse câteva beri, după care luase un taxi spre locuința iubitei sale, unde până aproape de miezul nopții consumase mai multe tipuri de băuturi alcoolice.

Iar ulterior, la întoarcere, întrucât era băut şi mai avea doar 50 lei, a luat decizia de a sparge magazinul respectiv, pentru a face rost de bani. Inculpatul a arătat și că realizase imediat ce fugise că atunci când a sărit gardul şi-a pierdut telefonul mobil, însă pentru că i-a fost frică că va fi prins, nu s-a întors. Mai mult, inculpatul a mai dat un detaliu necunoscut la acel moment, anume că a doua zi a mers din nou la magazinul în cauză, pentru a vedea dacă este suspectat de comiterea faptei, iar de aici şi-a cumpărat o bere, apoi a mers la un alt magazin, de unde şi-a cumpărat o altă bere. Restul banilor, conform declarațiilor sale, i-a pierdut la jocurile de noroc.

Toate acestea s-au derulat în decurs de câteva ore, pentru că, în jurul prânzului, în timp ce bea o bere la un alt magazin, a fost identificat de organele de poliţie, în faţa cărora a recunoscut ceea ce făcuse. Iar sinceritatea sa a fost apreciată în instanță, sentința fiind de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare. „(…) pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în cadrul uneia dintre următoarele entităţi din comunitate (…), respectiv Primăria comunei (…), jud. Vaslui sau Primăria comunei (…), jud. Vaslui (entitatea şi tipul de activitate va fi decis de către consilierul de probaţiune).

Ia act că persoana vătămată (…) nu s-a constituit parte civilă în cauză. (…) obligă pe inculpat la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 350 de lei cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, se arăta în sentință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?