Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

GALERIE FOTO: „E iarnă, să colindăm!”, la Grădinița cu P.N. nr. 4 din Focșani

Comunicat de presă:

Grădinița cu P.N. nr. 4, structură a Școlii Gimnaziale „Ion Basgan” Focșani, este inițiatoarea proiectului educațional, „E iarnă, să colindăm!”, aflat la prima ediție. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 18-19 decembrie sub forma unui concurs la nivel local, având trei secțiuni: colinde, tradiții și obiceiuri românești și lucrări plastice. Implementat de cinci educatoare inimoase, ed. Gîrleanu Nina, ed. Șchiopoiu Florina, ed. Leica Rodica, ed. Vicolaș Alina și ed. Angheluță Ana Maria, acest proiect se dorește a deveni o tradiție. Activitățile proiectului au ca scop promovarea obiceiurilor și tradițiilor românești, specifice sărbătorilor de iarnă, precum și valorificarea unor trăiri emoționale profunde, prin mesajul transmis de colinde, cultivarea dragostei și a respectului pentru tradițiile populare.

La concurs au participat preșcolari ai Grădiniței cu program prelungit nr. 15 și ai Grădiniței cu program prelungit nr. 13, elevi de la Școala Gimnazială „Anghel Saligny” Focșani, Școala Gimnazială Biliești și ai Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret”, Focșani, precum și membri ai Asociației „Școala fără frontiere Alberto”. Aceștia au prezentat momente artistice originale, în funcție de secțiunea la care au fost înscriși (colinde, dansuri si obiceiuri populare) și au fost răsplătiți, așa cum e datina, cu covrigi și nuci. Deși s-a aflat la prima ediție, impactul asupra participanților și a colaboratorilor a fost unul promițător și se dorește ca anul viitor, concursul să fie desfășurat la nivel județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?