Inspectorii Fiscului au recuperat 42,24 milioane lei în primele zece luni ale anului

0
107

Inspectorii Fiscului vrâncean au adus peste 42,24 milioane lei la bugetul statului, în urma controalelor realizate în primele zece luni din 2023. În această perioadă au fost efectuate 364 de controale fiscale, din care 262 au fost acţiuni de inspecţie fiscală. Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea au arătat că suma atrasă suplimentar prin intermediul structurii de inspecţie fiscală este mai mare cu 7,64 milioane lei faţă de anul precedent, în condiţiile în care numărul de controale desfăşurate a fost mai mic cu 85.

În timpul acţiunilor de control a fost diminuată pierderea fiscală la 7 agenţi economici, în valoare totală de 261,64 milioane lei, şi a fost dispusă instituirea a 8 măsuri asigurătorii, în valoare totală de 2,14 milioane lei, la contribuabilii unde s-a considerat că există pericolul ca aceştia să se sustragă, să îşi ascundă, ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”, au arătat reprezentanții AJFP Vrancea. Finanțiștii au precizat că în perioada ianuarie – octombrie au fost realizate 338 de verificări documentare, în urma cărora au fost stabilite obligaţii fiscale principale în valoare totală de 10,24 milioane lei, din care au fost încasaţi 7,72 milioane lei (75,39%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here