Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Acțiuni pentru siguranța comunității în comunele arondate Secției 3 Poliție Rurală Vidra

Ordinea şi siguranţa comunităţii reprezintă o prioritate pentru poliţiştii vrânceni, care acţionează zilnic în judeţ pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite. Astfel, vineri, 10 noiembrie a.c., în interval orar 10:00-14:00, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Vidra au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilicite, absenteismului şcolar, a consumului de băuturi alcoolice, substanțelor psihoactive și tutunului de către elevi şi minori în zona unităţilor de învățământ din comuna Vidra. Pe parcursul acțiunii, au fost desfășurate cinci ședințe de prevenire, la care au participat peste 100 de elevi și cadre didactice din unitățile de învâțământ din comunele arondate Secției 3 Poliție Rurală Vidra.

Astfel, elevii din ciclul gimnazial și liceal au fost provocați de polițiști la dezbateri care au vizat modalitățile de prevenire a violenței în unitățile de învățământ, precum și prevenirea consumului de alcool, tutun, țigări electronice sau substanțe cu efect psihoactiv. De asemenea, polițiștii le-au explicat elevilor importanța frecventării orelor de curs, precum și respectarea reglementărilor școlare.

Pentru neregulile constatate, ca urmare a nerespectării prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1250 lei. Activităţile de prevenire și cele pentru combaterea faptelor ilicite continuă, pentru reducerea numărului de fapte antisociale prin prezenţa activă a poliţiştilor în mijlocul comunităţii vrâncene.

BULETIN DE PRESĂ IPJ Vrancea, 12 noiembrie 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?