Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Fiscul vinde terenuri cu depozit și birouri în Focșani

Fiscul vrâncean vinde terenuri, clădiri, mașini de cusut, autoturisme sau aparate foto la licitația publică organizată joi, 9 noiembrie. Licitația cuprinde bunuri mobile și imobile aflate în proprietatea debitorilor care nu și-au achitat obligațiile fiscale datorate. Pe listă se află atât bunuri scoase la vânzare cu prețul rezultat din evaluare cât și bunuri cu prețul de pornire redus cu până la 50%. De exemplu, sunt scoase la licitație un Audi A4 din 2002 la preț de pornire de 1258 lei sau un Chrysler Voyager la 3099 lei. Mai sunt scoase la vânzare echipamente electrice de bucătărie, mașini de cusut, aparat foto, terenuri la Nistorești, Bolotești.

La Focșani sunt scoase la vânzare mai multe terenuri cu spații de depozitare, birouri, centrală termică. Lista cu bunurile scoase la licitaţie şi preţurile de pornire a licitaţiei poate fi consultată pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală –Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi –Valorificarea prin licitaţie a bunurilor sechestrate, la adresa:

https://static.anaf.ro/static/2/Galati/20231030150818_anun-internet-09-11-2023-nou.pdf

„Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii vor depune la sediul A.J.F.P. Vrancea, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, respectiv 08.11.2023 documentele prevăzute la art. 250 alin (7) din Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Relaţii suplimentare cu privire la bunurile scoase la licitaţie pot fi obţinute atât la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vrancea cât şi telefonic la numărul 0237/236600 interior 167 sau 168”, se arată în prezentarea AJFP Vrancea. Finanțiștii precizează că, dacă există doi sau mai mulţi ofertanţi pentru acelaşi bun, licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise. După adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului, sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?