Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

GALERIE FOTO: TOAMNA , sărbătorită la Grădinița Domnești

A fost carnaval! Un carnaval de poveste, organizat cu mult drag, cu pasiune, cu grijă, de toți cei care s-au implicat. Și nu au fost puțini! Au fost părinți harnici, au fost bunici gospodari, au fost preșcolari frumoși și isteți, cadre didactice pasionate de munca lor. Joi, 19 octombrie 2023, la Grădinița Domnești, preșcolarii au sărbătorit toamna, „anotimp de bucurii”. Activitatea, sub denumirea „Carnavalul Toamnei”, a fost coordonată de doamnele profesoare pentru învățământul preșcolar Mădălina Dascăl și Adriana Mirodone, cărora le-a venit în sprijin doamna director Mariana Bogdan și doamna director interimar Valentina Aursulesei.

Spațiul grădiniței a prins viață și culoare, fiind amenajat în cinci zone distincte, unde preșcolarii au desfășurat activități gospodărești. Deoarece toamna aceasta a fost bogată, hambarul a fost umplut ochi cu grânele aurii, bucătăria și cămara bunicii au devenit neîncăpătoare pentru produsele gustoase, realizate cu mare sârg. Strugurii au fost zdrobiți cu multă îndemânare de mânuțele dibace ale preșcolarilor, transformați în mustul dulce și parfumat. Înainte de a se costuma în bostănei veseli și a participa la petrecerea la care au fost prezenți atât părinții, cât și bunicii, au făcut un scurt popas pentru a-și recăpăta puterile. Activitatea s-a încheiat cu degustarea produselor specifice acestui anotimp frumos, bogat și colorat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?