Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Gazul va fi OPRIT două zile, în Focșani și alte șase localități vrâncene, la începutul săptămânii viitoare

Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la sistarea gazelor naturale într-o serie de localități din județul Vrancea:

Pentru relocarea conductei magistrale ce intersectează traseul autostrăzii A7 Moldova – proiect de interes național, la solicitarea transportatorului de gaze naturale TRANSGAZ, Distrigaz Sud Rețele va sista alimentarea cu gaze naturale în data de 23 octombrie 2023, începând cu orele 06:00, până în data de 24 octombrie 2023, orele 18:00, pentru consumatorii situați în orașul Focșani și localitățile Cotești, Golești, Goleștii de Sus, Petrești, Vânători și Slobozia Ciorăști din județul Vrancea.
De această întrerupere vor fi afectați un număr de cca. 30.500 de clienți casnici și non-casnici.

Pentru evitarea producerii de accidente, clienții sunt rugați să se asigure că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate și cele cu flacără de veghe.
După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice, dacă este posibil să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale și să apeleze urgent Centrul de apeluri și depanaj al Distrigaz Sud Rețele: 021 9281.

Ne cerem scuze pentru inconveniențele create clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere.

17 octombrie 2023

Biroul de presă al Distrigaz Sud Rețele

Comunicat de presă

1 COMENTARIU

  1. O lipsă de profesionalism imensa. Pe oriunde și pe câte dealuri vrei să ocolești, mufarea se face tot în anumite puncte ale vechii țevi. Așa ca, fă chestia asta în două zile și apoi mufeaza în câteva ore nu în 36 de ore. În plus, sunt temperaturi tot mai scăzute, sunt copii femei si bătrâni în case, dar incompetentul care a luat această decizie e absent, e retard, e evident de factură social-democrata, doar ei mint ca ajuta cetățeanul și de fapt îl îngroapă. Dar na, acest strateg al gazelor e supărat ca a picat el de vina nu Umbrarescu. Mai necalculatule, tu nu mai poți avea aport financiar de impact în campanie. Shadow poate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?