Ediția: Duminică 21 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Duminică 21 aprilie 2024 Nr. 6608

ISU Vrancea: 52 de amenzi, în valoare de 414.500 lei, aplicate în urma controalelor din luna august

Activități de pregătire a populației și de prevenire a situaţiilor de urgenţă
desfășurate în luna august, în județul Vrancea

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea, în luna august a acestui an, au fost înregistrate 266 cereri pentru emiterea avizelor, autorizaţiilor, acordurilor și pentru asistenţă tehnică de specialitate. Pe linia securității la incendiu au fost emise 68 avize și 5 autorizații.
În perioada precizată, au fost efectuate 115 controale pe linia apărării împotriva incendiilor și protecției civile, din care: 57 la operatori economici, 30 la instituții publice, 7 la localități și 21 la obiective de investiții.
Pe timpul desfășurării controalelor au fost constatate 483 nereguli pe linia prevenirii situațiilor de urgență. Din acestea, 60 au fost soluționate operativ pe timpul controalelor. Pentru deficiențele constatate au fost aplicate 423 sancțiuni contravenționale, din care 371 avertismente și 52 amenzi, în cuantum 414.500 lei, iar la două obiective a fost aplicată sancțiunea complementară de pierdere a valabilității autorizației de securitate la incendiu.
Tot în luna august, au fost desfășurate 117 activități de informare preventivă, în cadrul cărora au fost instruite 652 persoane, fiind totodată executate 96 exerciții de alarmare, evacuare și intervenție în diferite situații de urgență, în care au fost implicați 405 participanți.
Activitățile de pregătire a populației și de prevenire a situaţiilor de urgenţă desfășurate de personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Anghel Saligny” al județului Vrancea sunt cu caracter permanent și au rolul de a crește reziliența comunităților și gradul de siguranță a cetățenilor.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?