Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

FOTO! Pui de urs, rămas blocat într-un gard, la Lepșa

Un pui de urs a fost găsit în această dimineață, blocat într-un gard de plasă, în intravilanul comunei Tulnici, sat Lepșa. Conform unei postări publicate pe Facebook de Primaria Comunei Tulnici, în momentul operațiunii de salvare și alungare, puiul de urs a reușit să se elibereze.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vrancea, operațiunea de salvare a puiului a fost dificilă, deoarece ursoaica împreună cu al doilea pui s-au aflat tot timpul în imediata apropiere a incidentului și ar fi putut ataca persoanele prezente în orice moment. „Astăzi, în jurul orei 07:30, a fost sesizat faptul că în localitatea Lepșa, un pui de urs este prins într-un gard din apropierea zonei împădurite. Sosiți la fața locului, jandarmii montani, au constatat faptul că cele sesizate se confirmă. S-a constituit echipa de intervenție formată din primar, viceprimar, gestionarul fondului cinegetic, medicul veterinar și două echipaje din cadrul Jandarmeriei Vrancea. În momentul apropierii de locul unde animalul era imobilizat, acesta s-a autoeliberat, îndreptându-se în fondul forestier. Deși la prima vedere intervenția părea a fi una simplă, gradul de pericol a fost foarte ridicat, având în vedere faptul că în imediata apropiere a locului incidentului se afla ursoaica cu celălalt pui, care ar fi putut ataca în orice moment. În momentul de față, în zonă nu mai există niciun pericol, deoarece ursoaica și puii au plecat în zona împădurită”, a informat Biroul de Presă al IJJ Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?